Mircea Man sprijină total investiţiile pentru Baia Mare şi băimăreni

Recent a fost promovat un proiect important pentru municipiul Baia Mare şi implicit pentru judeţul Maramureş. Este vorba de Parcul Central al oraşului, ce urmează a se construi în zona fostelor sere. Proiectul acesta important pentru noi prevede reutilizarea, remodelarea spaţiului public şi valorificarea acestuia prin transformarea într-un spaţiu de odihnă şi agrement.

Se vor executa amenajări cu caracter floral şi peisagistic, dar şi construcţia unei clădiri care va adăposti Centrul expoziţional permanent de cactuşi. E vorba de 39.000 de mp de spaţiu public modernizat aferent parcului, care va cuprinde foişoare, pergole, bănci, fântână arteziană, alei pietonale, parcări, arbori plantaţi.

De asemenea, se vor amenaja şi spaţii pentru reprezentări artistice. Valoarea acestui proiect este de 15.921.814 lei, din care contribuţia beneficiarului la cheltuieli este de 251.793 lei.
E vorba de interesul nostru major de a oferi băimărenilor, cu sprijin guvernamental, un spaţiu de mare interes apt să atragă şi turişti, dar obiectivul nostru e băimăreanul şi felul lui de a-şi petrece util şi frumos timpul liber.

Cred că investiţia aceasta, dar şi altele derulate cu sprijin guvernamental şi judeţean definesc interesul nostru major pentru Baia Mare.

Îi asigur pe băimăreni că le voi reprezenta în continuare interesele în raport cu investiţiile ce vor fi derulate în capitala noastră de judeţ.

Mircea Man,
Preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole