Tradiţia este suportul pe care construim în Maramureş prezentul. Tradiţia ţine de strămoşii şi de transmiterea obiceiurilor sănătoase şi profunde ale acestora înspre urmaşi. Noi suntem urmaşii celor care au construit Maramureşul din perspectiva demnităţii şi responsabilităţii faţă de familie, comunitate şi NATURĂ. E obligatoriu să ducem mai departe această moştenire.
Am în atenţie dezvoltarea agriculturii specifice ţinutului nostru. Produsele tradiţionale şi formele de organizare pentru valorificarea acestora sunt o altă cheie prin care vom deschide succesul economic al maramureşenilor. La Târgul de profil din Berlin, maramureşenii şi produsele tradiţionale de aici au uimit lumea. Punem cărămizi solide pentru a consolida această activitate economică.
Voi sprijini în continuare şi voi promova cu putere ceea ce tradiţionalul agricol produce cum şi ceea ce piaţa de consum europeană cere. Cred că produsele tradiţionale maramureşene derivate din agricultura zonei vor deveni ambasadori ai noştri în întreaga lume.
Avem multe de pus la punct în acest domeniu. Producătorii trebuie sprijiniţi pe toate căile şi prin toate mijloacele legale. Vom consolida o activitate care, pornind de la tradiţie, a ajuns în prezent şi care va fi definitorie pentru viitor: PRODUSELE AGRICOLE TRADIŢIONALE DIN MARAMUREŞ! TOTUL PENTRU MARAMUREŞ!
Mircea Man, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean din partea Uniunii Pentru Maramureş