O sigheteancă de 23 de ani a fost ucisă de fostul iubit, chiar sub ochii fiului său de 2 ani.
Tragedia s-a petrecut în seara zilei de 31 mai, în jurul orei 23:00, în localitatea italiană Trivoli. Victima, Bianca Claudia Beuca era absolventă a Liceului Forestier din Sighetu Marmaţiei, cu diplomă în informatică, iar în Italia lucra la un bar din Tivoli.
Potrivit sighet-online.ro, autorul crimei este tot un român, Andrei Scripcariu, de 24 de ani, fostul iubit al tinerei. Acesta şi-a înjungiat fosta iubită cu un cuţit de mari dimensiuni, iar apoi a încercat să-şi ia viaţa, rănindu-se la gât şi abdomen. Grozăvia s-a petrecut în maşina victimei, sub privirile copilului maramureşencei, Nicolas, în vârstă de doi ani, după o zi în care făptaşul a urmărit-o şi hărţuit-o.
Deşi trecătorii din zonă i-au sărit imediat în ajutor tinerei şi au chemat rapid o ambulanţă, aceasta şi-a dat ultima suflare în drum spre spital.
Potrivit primelor investigaţii făcute de poliţiştii italieni, făptaşul crimei, care în prezent este internat la spitalul Umberto I din Roma, a ucis-o pe tânără pentru că nu a putut să accepte despărţirea de aceasta.
Sursa: sighet-online.ro
foto: facebook.com