Două accidente soldate cu victime s-au petrecut ieri, 7 iunie, la Cărbunari şi Mânău, pe fondul neatenţiei la volan şi a nerespectării regulilor de circulaţie.
La Cărbunari, o femeie a ajuns la spital după ce un şofer imprudent s-a angajat într-o depăşire, fără a păstra o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul ce circula în faţă şi a intrat în coliziune cu acesta.
Marius C., de 24 de ani, din Cărbunari, se deplasa cu un autoturism Ford, pe D.N. 18B, din direcţia Groşi înspre Tg. Lăpuş. La km 11, acesta s-a angajat în depăşirea unui tractor, condus de către Vasile S., de 52 ani, cu domiciliul în localitatea Cărbunari, dar deoarece nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de tractor, cele două autovehicule au intrat în coliziune.
Aurelia S., de 52 ani, pasageră în autotractor, a suferit leziuni şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alco-test, rezultatul fiind zero.
La Mânău, o minoră de 6 ani care s-a angajat în traversarea drumului public în fugă şi fără să se asigure, a fost acroşată cu partea laterală stângă de către o autoutilitară condusă de Călin S., de 40 ani.
În urma impactului, fetiţa a fost transportată la spital unde a rămas internată pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate. În urma testului cu aparatul alco-test, s-a stabilit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice.
În cauză continuă cercetările urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţia legală corespunzătoare.