Noi şi noi furturi în Municipiul Baia Mare

În perioada 08/09 iunie 2012, Jandarmeria Maramureş a fost solicitată telefonic de către două centre comerciale din municipiul Baia Mare cu privire la faptul că din incinta acestora au fost sustrase mai multe produse alimentare.

La faţa locului s-a deplasat subunitatea operativă de jandarmerie, care au identificat pe Alina C. de 21 de ani şi Octavian C. de 56 de ani, ce sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

„Aceştia au intrat în magazine şi au luat de la raionul carmangerie şi de la raionul cu dulciuri diferite bunuri alimentare pe care le-au ascuns în geanta personală, după care s-au deplasat şi au trecut de porţile de la ,,Intrare clienţi”, dar la ieşirea din magazin au fost opriţi de personalul de pază al magazinului şi conduşi în camera de control până la sosirea jandarmilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Maramureş, Tomoiagă Codruţa.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentanţilor magazinelor.Dosarele cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole