Un autoturism marca Opel Astra, burduşit cu ţigări de contrabandă, a fost depistat de către poliţiştii de frontieră maramureşeni în data de 16 iunie.
Dată la care poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului, ITPF Sighetu Marmaţiei, au oprit pentru control pe DJ 185, autoturismul mai sus amintit, condus de Liuba N. în vârstă de 20 ani, domiciliată în localitatea Valea Vişeului.
„Existând suspiciunea că aceasta transportă ţigări de provenienţă ucraineană oamenii legii au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.
Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit într-un locaş special amenajat în bordul autoturismului 152 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta nici un document de provenienţă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, au anunţat oficialii Poliţiei de Frontieră Sighet.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
R.B.