Poliţiştii de frontieră sigheteni au confiscat aproximativ 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 18.000 lei, pe care trei bărbaţi încercau să le introducă ilegal pe teritoriul ţării noastre. În încercarea de a-i reţine, oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment în plan vertical.
În seara zilei de 18 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Sighet au observat, într-o zonă muntoasă, între localităţile Rona de Sus şi Petrova, trei persoane care au coborât dintr-un autoturism şi au început să transporte din pădure spre maşină mai multe colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
Oamenii legii au acţionat pentru reţinerea celor trei, însă aceştia au ignorat somaţiile prin voce, motiv pentru care poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de avertisment în plan vertical.
Profitând de terenul muntos şi împădurit, contrabandiştii au abandonat maşina şi coletele, fugind în direcţii diferite.
La cercetarea terenului au fost descoperite patru colete ce conţineau 1.998 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 18.000 lei. În continuarea cercetărilor a fost identificat conducătorul auto, care urmează a fi adus pentru audieri.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată.
Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
R.B.
foto:ijpfmm.ro