Începând cu data de 20 iunie 2012, trei subofiţeri, absolvenţi ai Şcolii de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, promoţia 2011, au fost încadraţi ca şi subofiţeri operativi în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş.
Tinerii subofiţeri, sg.maj. Rad Ioan-Marius, sg.maj. Ivaşcu Artene şi sg.maj. Schneider Adrian îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu la Garda de Intervenţie nr. 2 Borşa din cadrul Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus executând misiuni specifice în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Cei trei subofiţeri sunt pregătiţi şi ca peramedici fiind calificaţi pentru a executa misiuni de prim ajutor şi descarcerare.
R.B.