Mutări după alegeri. Dacă până mai ieri parlamentarul de Maramureş, Gheorghe Zoicaş juca cartea independenţei, la alegerile din data de 10 iunie pentru şefia CJ candidând din această postură, declarându-se 100% independent, iată că acum după ce a pierdut alegerile s-a dat cu câştigătorii.
Zoicaş a trecut în tabăra liberală, chiar dacă la alegerile din data de 10 iunie a fost susţinut de către ţărăniştii lui Doru Dăncuş.
„Eu, ca şi primar al municipiului Baia Mare, îmi doresc ca cele 3 posturi de parlamentari, respectiv cele de deputat şi de senator care acoperă Baia Mare să aparţină unor oameni responsabili din Uniunea Social Liberală”, a declarat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, lăsând astfel să se înţeleagă că Zoicaş ar putea fi luat în calcul la alegerile din toamnă pentru un post de parlamentar într-unul din colegiile care includ şi municipiul Baia Mare.
Rareş Bogdan