Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a susţinut astăzi, 20 iulie a.c., o conferinţă de presă la care au fost prezenţi prefectul Sorin Rednic şi subprefectul Pamfil Bercean. Cu această ocazie el a declarat că, în această dimineaţă, a avut o întâlnire cu primarii maramureşeni cărora le-a transmis un mesaj de parteneriat şi cu care a discutat problemele cu care se confruntă.
„Vom avea întâlniri periodice cu primarii maramureşeni. Am discutat probleme punctuale cu privire la contrucţia unor unităţi de învăţământ şi a proiectelor europene. Ca şi ministru în Guvernul României voi sprijini comunităţile locale maramureşene şi voi intermedia accesul primarilor la ministere pentru a-i ajuta să îşi rezolve mai rapid probleme cu care se confruntă. Este important pentru fiecare dintre noi, cei aflaţi într-o funcţie publică să susţinem interesele judeţului la nivel guvernamental şi să aducem împreună bani în Maramureş”, a declarat Liviu Marian Pop.
Restanţele asistenţilor maternali vor fi rezolvate cu prioritate
Ministrul delegat pentru dialogul social a mai precizat că va susţine achitarea restanţelor salariale asistenţilor maternali din judeţ.
„Voi prezenta la Ministerul Finanţelor Publice solicitarea şi sper ca în şedinţa de Guvern să obţinem sumele necesare. De asemenea, voi înainta propunerea de modificare legislativă la Ministerul Finanţelor Publice pentru stabilirea cuantumului acordat de la nivel central, respectiv de la nivel local pentru achitarea salariilor asistenţilor maternali. Aceştia vor beneficia cât mai repede de sumele restante.
România este beneficiara sumei de 150 milioane Euro pentru programul de reabilitare termică, iar pentru următorii doi ani sumele sunt de 470 milioane Euro, respectiv un miliard de Euro. În acest context, trebuie să avem proiecte bine întocmite. Rectificarea bugetară se va face după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional”, a mai menţionat Liviu Marian Pop.
R.B.