Proiectul de hotărâre privind repartizarea sumei de 450.000,00 lei de la bugetul local pe anul 2012, ca sprijin financiar necesar achiziţionării de materiale şi continuării lucrărilor de construire a Catedralei Ortodoxe Episcopale „Sfânta Treime” a fost avizat favorabil recent de către consilierii municipali în ultima lor şedinţă.
Aceasta nu este prima sumă oferită de la buget în acest an celor care se ocupă de ridicarea lăcaşului de cult, alţi 493.000 lei fiind oferiţi într-o altă şedinţă de CL Baia Mare.
Potrivit proiectului de hotărâre, pentru finalizarea în roşu a Catedralei şi punerea crucii în vârf la finele anului viitor sunt necesar de derulat mai multe etape.
Etapa I (martie-iulie 2012) înseamnă construirea arcelor centrale de la cota + 24 m până la cota +38m – 290.000 euro, structura plus alţi 85.000 euro, finisaje obligatorii, etapa II ( iulie-noiembrie 2012) înseamnă construirea zonei de belvedere de la cota + 38 m până la cota + 48m – 200.000 euro, structura, respectiv 80.000 euro, finisaje, etapa III (martie-iunie 2013) – construirea turnului central de la cota +48m până la cota + 62m – 110.000 euro, structura şi 107.000 euro, arhitectura-finisaje, respectiv etapa IV (iunie-septembrie 2013) înseamnă construirea cupolei centrale de la cota + 62 m până la cota +75 m, cost 135.000 euro structura, respectiv 85.000 euro, finisaje obligatorii la această fază.