O patrulă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare a sancţionat doi bărbaţi băuţi şi cu chef de scandal ce au tulburat ordinea şi liniştea publică pe terasa unui local din Baia Mare.
Incidentul s-a petrecut duminică, 12 august, în jurul orei 24.00, într-un local situat pe strada Moldovei din Baia Mare.
Ajunşi la faţa locului, oamenii legii i-au identificat pe O.B. de 28 ani, şi I.B. de 35 de ani, ambii cu domiciliul în Ungureni care, pe fondul consumului de alcool, şi-au exprimat nemulţumirile într-un mod zgomotos, deranjând clienţii localului. Aceştia nu au încetat scandalul nici după venirea jandarmilor, dând dovada de un comportament sfidător faţă de oamenii legii.
Pentru fapta lor, în conformitate cu art. 3, pct. 25 şi art. 4, alin. 1, lit. B din legea 61/1991 republicată, cei doi scandalagii au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei fiecare.