Tentativă de omor la Borşa: Şi-a înjunghiat soţul în curtea casei

În data de 21 august, în jurul orei 17,10, Poliţia oraşului Borşa a fost sesizată, prin Serviciul Unic Apeluri Urgenţe 112, despre faptul că numitul Ştefan M., de 59 de ani, din Borşa, a fost înjunghiat de către soţia sa cu un cuţit.

Potrivit informaţiilor furnizate de către IPJ Maramureş, în urma cercetării la faţa locului s-a constatat că, în jurul orei 16,30, în curtea unui imobil din Borşa, între soţii Ştefan M. şi Sava M. a avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool.

Sava M., profitând de faptul că avea un cuţit, i-a aplicat soţului o lovitură în zona hemitoracelui stâng. Faţă de autoare, s-a luat măsura internării la spital, în vederea expertizării medico-legale psihiatrice.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole