La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a început în aceste zile un curs de prim ajutor şi resuscitare destinat voluntarilor. Programul de pregătire este coordonat de către dr. Dan Roman, medicul şef al Unităţii Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.
Potrivit ISU MM, la curs participă 22 de voluntari, cu vârste cuprinse între 16 şi 45 de ani Medicii de la U.P.U. – S.M.U.R.D. au demarat acest program pentru a disemina în rândul populaţiei din Baia Mare şi din restul judeţului cunoştinţele de bază care ar putea salva viaţa unor semeni aflaţi în dificultate. “E important ca populaţia să ştie ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în caz de stop cardiorespirator şi în cazul persoanelor care au suferit traumatisme.
Cu cât sunt mai mulţi cei care au aceste cunoştinţe, cu atât cresc şansele de supravieţuire ale persoanelor aflate în astfel de situaţii”, spune dr. Roman.
Medicul şef al U.P.U. este sprijinit de către dr. Remus Mitre, medic primar în cadrul U.P.U. – S.M.U.R.D. Maramureş. Cursurile sunt predate în timpul liber şi gratuit de către medicii de la U.P.U. – S.M.U.R.D. şi vor avea o durată de până la 4 săptămâni, în funcţie de programul acestora.
R.B.