Sighet: Un tânăr în stare de ebrietate şi-a agresat şi dat afară din casă musafira

Joi noapte, prin 112, o femeie a reclamat la Poliţia Sighet faptul că la un apartament din imobilul unde locuieşte are loc un conflict. Un echipaj de poliţie s-a deplasat imediat la faţa locului şi a identificat pe scările de la etajul respectiv o femeie, de origine franceză, de 60 de ani iar pe scări, împrăştiate, bagajele acesteia.

„Verificările efectuate de către poliţişti au condus la un apartament unde se afla proprietarul locuinţei, Alin M., de 29 de ani, în stare avansată de ebrietate. Acesta le-a relatat poliţiştilor că a cazat-o la el pe femeia în cauză, dar ulterior s-a răzgândit şi a scos-o afară din apartament cu tot cu bagaje. Poliţiştii au stabilit însă că femeia a fost şi victima unor acte de violenţă, prezentând răni de agresiune şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a arătat Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

În prezent, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în totalitate în ce împrejurări a avut loc fapta şi, în funcţie de rezultatul cercetărilor şi concluziilor medico-legale, se va propune soluţia legală corespunzătoare.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole