Seniorii care celebrează Nunta de Aur vor fi recompensaţi cu 300 de lei

În cadrul manifestărilor ocazionate de Toamna Băimăreană, sărbătoare care va avea loc în perioada 24- 30 septembrie 2012, va fi organizat şi evenimentul „Nunta de Aur”, în cadrul căruia vor fi acordate diplome de excelenţă, o masă festivă şi premiii de fidelitate în valoare de 300 de lei, cuplurilor de seniori care au împlinit sau vor împlini în acest an 50, respectiv 60 de ani de căsătorie.

De această hotărâre beneficiează şi soţii supravieţuitori ai căror soţi au decedat în acest an, dar care în cursul anului 2012 ar fi împlinit 50 sau 60 de anhi de căsnicie. Decernarea diplomei si a premiului se va face de către primarul municipiului Baia Mare într-un cadru festiv.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Avem în faţa noastră, an de an, aceşti oameni minunaţi şi poveştile lor de iubire care au învins timpul, iar destinele lor au mers mână-n mână prin decenii.Oameni care îşi împart cu dragoste şi înţelepciune viaţa, bucuriile, zâmbetele, lacrimile şi emoţiile.

Spre ei trebuie să privim cu admiraţie şi respect. Ei trebuie să fie exemplul nostru. Avem obligaţia de a-i onora pentru tot ce au făcut pentru oraşul nostru, pentru generaţiile actuale. Pentru mine aceste evenimente, dedicate celor care ne dau în fiecare zi adevărate lecţii de iubire şi fidelitate, sunt foarte importante şi reprezintă momente care îmi vor rămâne întipărite în memorie”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole