Percheziţii în Maramureş şi Bucureşti la persoane suspectate că au obţinut contracte de achiziţii publice de 2,2 milioane de euro

Azi dimineaţă, Poliţia Capitalei – Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a pus în executare 14 autorizaţii de percheziţie şi 13 mandate de aducere, în Bucureşti şi în judeţul Maramureş.

Acţiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi este sprijinită de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, percheziţiile au fost dispuse în urma cercetărilor efectuate de ofiţerii de investigare a fraudelor de la Poliţia Capitalei, într-un dosar penal ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice – în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice – în formă continuată.

În cadrul acestui dosar sunt cercetaţi 9 învinuiţi. O parte din persoanele cercetate au obţinut contracte de achiziţii publice în valoare de peste 2,2 milioane de euro, fără a fi respectate prevederile legale.

Contractele au fost obţinute cu sprijinul unor funcţionari care lucrează într-o instituţie publică, în perioada august – septembrie 2012.

R.B.

foto: ghimpele.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole