30 de autobuze şi 8 troleibuze noi şi moderne vor fi puse în circulaţie în Baia Mare

La finalul lunii iulie au fost demarate negocierile acordurilor cadru de furnizare în sistem de leasing financiar a 30 de autobuze şi opt troleibuze noi, procedură care s-a finalizat de câteva zile, urmând ca în cursul acestei săptămâni să fie semnat şi primul contract.

Negocierile au fost îndelungate între municipalitatea băimăreană, prin societatea Urbis şi firma care a câştigat licitaţia, deoarece cerinţele documentaţiei de atribuire au trebuit armonizate cu prevederile legale. Faţă de dicumentaţia de atribuire nu există nici o modificare, iar oferta tehnică şi financiară se oglindeşte întru totul cu prevederile acordurilor cadru.

Etapa următoare va fi semnarea primului contract subsecvent care va avea în plus concretizarea datei de livrare şi fixarea preţului contractului, restul clauzelor fiind preluat integral din acordul cadrul. Până la sfârşitul săptămânii în curs va fi semnat şi primul contract subsecvent care prevede livrarea a 20 de autobuze Solaris Urbino 12 în termen de 90 de zile de la data semnării contractului şi îndeplinirea tuturor condiţiilor de garantare.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare

În negocierile purtate s-a urmărit oglindirea în acordurile cadru a cerinţelor din documentaţia de atribuire, dar şi stabilirea condiţiilor financiare şi juridice privind derularea contractelor subsecvente, termenele de plată, condiţiile şi modalităţile de asigurare a produselor, modul de livrare şi procedura de recepţie. Mai mult, am convenit şi modul de organizare al service-ului, şcolarizarea personalului şi asigurarea garanţiei, modul de livrare al pieselor de schimb, asta ca să ne asigurăm că atunci când vor interveni probleme le vom putea remedia în cel mai scurt timp, repede şi eficient”.

Transportul public în comun va fi accesibil şi pentru băimărenii aflaţi în scaune cu rotile

30 de autobuze şi opt troleibuze noi vor intra în următoarele luni în circuitul urban, din dorinţa primarului Cătălin Cherecheş de a ne oferi nouă, băimărenilor, condiţii decente şi moderne pe mijloacele de transport în comun. La noile vehicule vor avea acces facil şi persoanele cu dizabilităţi, aflate în cărucioare cu rotile.

Noile autobuze au consumul redus şi sunt prietenoase cu mediul şi vor avea service organizat chiar în incinta societăţii de transport. Autobuzele şi troleibuzele sunt cu podea coborâtă pe toată lungimea vehiculelor, cu acţionare electronică de putere. Vom circula astfel cu acelaşi tip de autobuze cum există în marile capitale europene, în ţări precum Elveţia, Franţa, Germania, Finlanda, Ungaria sau Polonia. Totodată, edilul băimărean spune că din momentul în care noile mijloace de transport în comun vor fi puse în funcţiune vor fi impuse şi verificări foarte stricte în ceea ce priveşte călătorii. Primarul face referire la acei indivizi care perturbă liniştea călătorilor şi circulă fără abonament sau bilet.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare

Încet, dar sigur, reuşim să concretizăm pe rând fiecare dorinţă a noastră, a băimărenilor. După ani de zile în care am fost nevoiţi să circulăm în condiţii deloc decente pe mijloacele de transport în comun, acum ne despart doar câteva săptămâni de momentul în care vom avea vehicule noi şi moderne. Firma care a câştigat licitaţia are termen de trei luni pentru a livra autobuzele şi şase luni pentru a aduce troleibuzele.

Va fi şi un service la sediul societăţii de transport, asta ca să putem soluţiona rapid, ieftin şi eficient orice problemă care va apărea. O altă chestiune importantă este şi nevoia de a asigura cetăţenilor un transport public în comun civilizat. Vom impune noi măsuri stricte de verificare şi cei care nu respectă regulile şi încalcă legea, dar şi minimele norme ale decenţei, vor plăti scump”.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole