Joi, 25 octombrie, cu începere de la ora 10.00, la Monumentul Ostaşului Român, de la intrarea în Parcul Municipal, în municipiul Baia Mare se va desfăşura ceremonialul militar şi religios dedicat aniversării Zilei Armatei Române. După primirea autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale şi salutarea Drapelul de luptă, Fanfara municipala “Millennium Band” va intona Imnul Naţional al României.
Ceremonialul include, conform regulamentului militar, oficierea serviciului religios şi sfinţirea coroanelor de flori. Vor rosti alocuţiuni despre semnificaţia aniversării acestei zile preşedintele filialei judeţene a veteranilor de război, col (Rz) Haralambie Cacină, prefectul Sorin Rednic, preşedintele Consiliului Judeţean, Zamfir Ciceu şi primarul Cătălin Cherecheş.
Autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale vor depune o coroană de flori la obeliscul Cimitirului Comemorativ, aflat în apropiere. La Monumentul Ostaşului Român vor fi depuse, în conformitate cu regulamentul militar, coroane de flori. Manifestarea se va încheia cu defilarea Detaşamentului de Onoare şi a fanfarei municipale.
La ceremonialul militar şi religios sunt invitaţi să participe angajaţi ai administraţiei publice locale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, reprezentanţi din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţiei Judeţene de Informaţii Maramureş, Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, justiţie, parlamentari, partide politice, servicii publice deconcentrate, sindicate, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar, respectiv ai societăţii civile.
R.B.