Circa 7800 de aparate alimentate cu gaz au fost sigilate în aria de activitate a E.ON Gaz Distribuţie în judeţul Maramureş în primele nouă luni ale anului curent, pentru neconformităţi la instalaţiile interioare care prezentau riscuri în exploatare.
Funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor interioare de gaz poate fi afectată de uzura acestora. Astfel, apariţia unor fisuri, deteriorarea îmbinărilor şi distrugerea în timp a etanşeităţii instalaţiilor de gaz pot favoriza acumulări de gaz care duc la incidente cu urmări deosebit de grave.
„În cadrul parteneriatului ”Împreună pentru siguranţă”, încheiat în luna septembrie a.c., E.ON România şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U) readuc în atenţia consumatorilor de gaze naturale obligaţia pe care aceştia o au de a efectua verificările şi reviziile periodice la instalaţiile de gaz, aceste operaţiuni fiind esenţiale pentru prevenirea producerii unor evenimente care se pot solda uneori cu pierderi irecuperabile.
Este responsabilitatea fiecărui consumator de gaze naturale să apeleze la serviciile firmelor specializate în domeniu pentru efectuarea verificării instalaţiilor de gaz – o dată la doi ani, şi reviziei acestora – o dată la zece ani, operaţiuni care sunt obligatorii, conform prevederilor legale. Totodată, consumatorii de gaze naturale trebuie să întreţină instalaţiile interioare de gaze naturale şi să respecte normele de utilizare ale acestora pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă.
Dacă în urma verificărilor şi reviziilor sunt depistate neconformităţi, acestea trebuie remediate cât mai repede posibil de către proprietarii instalaţiilor de gaz, exclusiv prin intermediul firmelor autorizate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E).
De la începutul anului 2012 până la finalul lunii septembrie, în urma verificărilor şi reviziilor instalaţiilor de utilizare, urmare a neconformităţilor depistate, în judeţul Maramureş compania noastră a fost nevoită să sigileze până la remedierea acestora, circa 7800 de aparate alimentate cu gaz”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Reprezentanţii companiei E-on Gaz au mai subliniat faptul că verificările şi reviziile periodice reprezintă un element esenţial pentru siguranţa utilizatorilor de gaze naturale, venind în completarea regulilor pri-vind utilizarea corectă a gazelor naturale, între care se numără apelarea la specialişti pentru orice modificare a instalaţiilor interioare de gaz, respectiv curăţarea coşurilor de fum.