Pe 11 noiembrie 2012, comemorăm 17 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Personalitate marcantă a politicii româneşti, Corneliu Coposu a văzut lumina zilei la 20 mai 1914 în comuna Bobota, judeţul Sălaj. Provenea dintr-o familie importantă, tatăl său, protopop greco-catolic, fiind colaborator apropiat al lui Maniu, mătuşa sa era descendentă a lui Simion Bărnuţiu, iar bunicul mamei sale era văr primar cu Alexandru Vaida Voevod.
Astfel, Coposu era originar dintr-o familie de intelectuali (în speciali teologi şi politicieni) care au reprezentat în decursul istoriei simboluri ale românismului în Transilvania. La nouă ani absolvă şcoala primară, la numai 16 ani este admis la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj, iar la 23 de ani primeşte titlul de Doctor în Drept.
În această perioadă obţine şi titlul de campion la haltere la Clubul Sportiv Universitar. În 1935 este ales preşedinte al Uniunii Studenţilor Democraţi din Universitatea Cluj şi preşedinte al Tineretului Naţional Tărănesc. Din 1937 şi până în 1940 ocupă funcţia de secretar personal al lui Maniu. În anul 1944 devine preşedinte al filialei Sălaj a PNŢ.
Odată cu precipitarea evenimentelor generate de cel de-al doilea război mondial şi accederea comuniştilor la putere, la 14 iulie 1947 Coposu este arestat şi închis vreme de opt ani fără nici un proces, iar în urma unui proces pentru încă şapte ani. Traseul urmat de Coposu din 1947 este: Ministerul de Interne, Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Craiova, Uranus, Jilava, Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat.
În iulie 1962, după 15 ani de detenţie este eliberat din penitenciarul de la Râmnicu Sărat şi mutat în localitatea Rubla pentru doi ani de domicilui forţat. Odată ispăşită pedeapsa faptului de a naţional-ţărănist, Coposu revine la Bucureşti unde va avea diverse ocupaţii nesemnificative fiind mereu pus sub urmărirea oficialităţilor bolşevice.
Data de 8 ianuarie 1990 consemnează reînfiinţarea oficială a PNŢCD, al cărui preşedinte este ales Coposu. După primele alegeri « democratice » PNŢCD reuşeşte să ajungă în Parlament şi refuză solicitările guvernanţilor de a se solidariza cu puterea, susţinând că principiile nu pot fi negociate.
Deşi umilit şi marginalizat pe plan intern, Seniorul este admirat de către forţele democratice din Occident şi considerat „erou” de către actualul preşedinte al celui mai puternic partid european (Partidul Popular European), Wilfred Martens. Una dintre ultimele recunoaşteri internaţionale a primit-o cu puţin timp înainte de moarte, în octombrie 1995, când i s-a înmânat cea mai înaltă decoraţie a statului francez, Legiunea de Onoare în grad de ofiţer.
Corneliu Coposu se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1995. Cu această ocazie au fost recunoscute public meritele şi martiriul Seniorului, iar câştigarea alegerilor din 1996 de către opoziţia democratică s-a datorat în mare măsură marelui dispărut. Întrucât nu mai reprezenta o ameninţare, valoarea acestuia a fost evidenţiată chiar şi de către adversarii săi politici.
Odată cu moartea sa, de pe scena politică românească a dispărut şi ultima personalitate politică de talie europeană a României. Prestigiul, recunoaşterea internaţională a valorii, martirajul în puşcăriile comuniste, experienţa, inteligenţa politică şi caracterul l-ar fi putut tenta pe Senior să candideze la singura funcţie care i s-ar fi cuvenit după Revoluţie – cea de preşedinte. Însă datorită modestiei şi respectului faţă de adevăratul conducător al ţării – Regele Mihai, Coposu a refuzat demn aceste oportunităţi.
Acum, la 17 ani de la dispariţia sa, ne întrebăm dacă testamentul său politic s-a împlinit. Din nefericire, doar o parte din idealurile pentru care a luptat Seniorul au fost realizate. Astfel, România a devenit un stat democratic, integrat în organismele europene şi euro-atlantice, iar crimele comunismului au fost recunoscute şi condamnate.
Din păcate, partidul său traversează o criză fără precedent, satul şi ţăranul român continuă să fie în suferinţă, lustraţia şi unitatea naţională a tuturor românilor nu s-au realizat, doctrina creştin-democrată nu a reuşit să se impună, iar România nu a revenit la forma de stat monarhică. De asemenea, modelul de om politic pe care l-a oferit – bazat pe caracter, patriotism sincer, fermitate în concepţii şi refuz de a tranzacţiona principii – nu a fost preluat de actualii politicieni, care prin cunoscutele lor atribute, ne-au înfundat într-o alarmantă criză morală şi materială.
Ca expresie a lipsei de recunoaştere faţă de moştenirea oferită acestei ţări de către Senior, iniţiativa de a i se construi un bust în Cluj, urbe care l-a format academic şi politic, nu s-a învrednicit de nici măcar un răspuns din partea autorităţilor. Idem în cazul altor personalităţi ale cetăţii: George Bariţiu, Iuliu Maniu, Cardinalul Iuliu Hossu, Ion Raţiu etc.
