Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi atât în Baia Mare, cât şi în celălalt municipiu din judeţ, Sighetu Marmaţiei. În Baia Mare zeci de persoane s-au adunat la ora 10:00 la Monumentul Ostaşului Român de la intrarea în Parcul Municipal pentru a asista la ceremonialul religios şi militar desfăşurat cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
La eveniment au luat parte reprezentanţi ai administraţiei publice județene și locale, reprezentanţi ai Ministerului Apărării, Ministerului Administrației și Internelor, Direcției Județene de Informații, Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale, justiţie, parlamentari, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, partide politice, servicii publice deconcentrate, sindicate, patronate, societăţi comerciale, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar şi ai societăţii civile.
După primirea oficialităților județene și locale, s-a trecut la salutarea Drapelului de luptă. Imnul Național al României a fost interpretat de soprana Cristina Bodea și fanfara municipală Millenium Band, condusă de Florian Mătăsaru, după care a urmat slujba religioasă și sfințirea coroanelor de flori care a fost oficiată de P.S. Arhiereu vicar Justin Sigheteanu, împreună cu un sobor de preoți din Baia Mare.
Prefectul judeţului Sorin Rednic, preşedintele CJ MM, Zamfir Ciceu şi primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș au rostit alocuţiuni despre ceea ce înseamnă 1 Decembrie. Dintre toţi cel mai tăios a fost speechul primarului Cherecheş, care a transmis un mesaj celor care se afişează la astfel de evenimente numai atunci când se află în campanie electorală şi atât.
Pentru o zi ar trebui să fim cu toţii români şi să nu avem funcţii publice. Autoritățile județene și locale au depus o coroană de flori la obeliscul Cimitirului Comemorativ. Ceremonialul depunerii coroanelor de flori la Monumentul Ostașului Român s-a desfășurat în conformitate cu regulamentul militar. Manifestarea s-a încheiat, cum altfel, decât cu defilarea Detaşamentului de Onoare şi a fanfarei municipale.