AVERTIZARE METEO: Ninsori şi intensificări de vânt prognozate pentru Maramureş

Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania o informare meteorologică de ninsori şi intensificări ale vântului. Informarea meteorologică este valabilă pentru intervalul 5 decembrie ora 6.00 – 6 decembrie ora 18.00. În adresă se menţionează că, în judeţul Maramureş, în cursul zilei de 5 decembrie vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare şi se va depune un strat de zăpadă. În data de 6 decembrie va mai ninge în zona de nord a Carpaţilor Orientali. Vântul va prezenta intensificări, mai ales în zona de munte, cu viteze ce vor depăşi 60 km/h.

Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al comitetului judeţean de iarnă, a solicitat informarea comitetelor locale de iarnă. De asemenea, au fost informaţii şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul comandamentului judeţean.Societăţilor comerciale care asigură şi întreţin şi viabilitatea sectoarelor de drumuri publice din judeţ (naţionale şi judeţene) li s-a cerut să fie pregătite de intervenţie pentru a interveni şi efectua lucrări de deszăpezire, în scopul desfăşurării circulaţiei rutiere în condiţii de trafic, de iarnă. S-au luat măsurile necesare pentru pentru asigurarea furnizării serviciilor de utilitate publică populaţiei (alimentare cu energie electrică, gaze naturale, apă şi canalizare, telefonie). Echipe de intervenţie sunt pregătite pentru remedierea deficienţelor apărute în sistemele de distribuţie.

Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor situaţii de urgenţă generate de ninsorile viscolite sau intensificări ale vântului.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole