Poliţiştii de frontieră suceveni din cadrul S.P.F. Rădăuţi – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat în trafic un autoturism care transporta aproximativ 1.000 pachete de ţigări de contrabandă. Cantitatea de ţigări în valoare de 9.700 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Ieri, 5 noiembrie, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Rădăuţi au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit cu ţigări de provenienţă ucraineană. Cu această ocazie, oamenii legii au oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia Siret – Suceava, un autoturism marca Renault Megane, condus de către B. Ionut, de 32 de ani, domiciliat în localitatea Dărmăneşti, judeţul Suceava.
Având suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra maşinii. Astfel, au fost descoperite 970 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în portiere, în bara de protecţie faţă, bara de protecţie spate şi în triplele din spate ale autoturismului, fără documente legale de provenienţă.
În baza celor constatate, persoanei în cauză i s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 9.700 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Renault Megane în valoare de 3000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Rădăuţi, în vederea continuării cercetărilor.
foto: ijpfmm.ro