9 incidente electorale înregistrate sâmbătă în Maramureş

Sâmbătă, 8 decembrie, au fost sesizate la poliţie nouă incidente electorale, patru dintre ele în mediul urban şi cinci în rural. În majoritatea cazurilor a fost vorba despre contravenţii prevăzute la art. 50 lit. f din Legea 35/2008, adică distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a anunţurilor de propagandă electorală tipărite.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că o sesizare nu s-a confirmat.

În două dintre cazurile confirmate, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale. În celelalte cazuri poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea autorilor, stabilirea stării de fapt şi clarificarea aspectelor semnalate.

Spre exemplu, ieri, în jurul orei 20.30, poliţia Baia Mare a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că mai multe persoane distribuie afişe electorale pe strada Ioan Slavici din Baia Mare. Echipajul de siguranţă publică deplasat la faţa locului a identificat autorii. Este vorba despre cinci bărbaţi din Baia Mare asupra cărora au mai fost găsite 30 de afişe electorale nedistribuite. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, fiecare cu suma de 1.000 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole