Intervenţii pompieri: Incendiu la o bucătărie de vară din Sighetu Marmaţiei şi la un adăpost de animale din Poienile de sub Munte

Personalul I.S.U. Maramureş a executat 22 intervenţii în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 19 au fost cele efectuate de medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Din total, 10 au fost la traumatisme, 5 – la diverse afecţiuni medicale, 1 – accident, o intoxicaţie, respectiv câte 1 – la afecţiune cardiacă şi transfer interclinic. Din total, cele mai multe acţiuni au fost efectuate de către staţia S.M.U.R.D. Baia Mare – 9, urmată de staţiile staţiile S.M.U.R.D. Sighetu Marmaţiei – 5 S.M.U.R.D. Fărcaşa – 3, respectiv Bogdan Vodă şi Vişeu de sus – câte 1 acţiune.

În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 3 intervenţii. Au continuat acţiunile desfăşurate în sprijinul populaţiei afectate de secetă. Astfel, luni, 10 decembrie, la ora 11.52, un echipaj al Pichetului de Pompieri Tg. Lăpuş a acţionat la alimentarea cu 9.000 mii de litri de apă menajeră a unei gospodării din localitatea Rohia.

Tot luni, în jurul orei 17.27, două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei au intervenit la un incendiu semnalat la o bucătărie de vară din Sighetu Marmaţiei. Au ars circa 180 de metri pătraţi de acoperiş din lemn de la bucătărie respectiv de la adăpostul de animale şi 10 mp acoperiş din lemn învelit cu ondulin de la locuinţă. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unui coş de fum neprotejat termic.

În noaptea zilei de luni, în jurul orei 00.50, un echipaj al Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus a intervenit la un incendiu semnalat la un adăpost de animale din localitatea Poienile de Sub Munte. Au ars circa 3 de tone de fân şi acoperişul din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi. Incendiul s-a declanşat, probabil, din cauza unei ţigări aruncate la întâmplare.

Recomandari

Un comentariu la „Intervenţii pompieri: Incendiu la o bucătărie de vară din Sighetu Marmaţiei şi la un adăpost de animale din Poienile de sub Munte”

Lasă un comentariu

Alte Articole