FURT MAGAZIN: A dorit produse cosmetice gratis

Într-una din zilele acestei săptămâni, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a fost sesizat de către personalul unui supermarket situat pe strada George Coşbuc din municipiul Baia Mare, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a sustras produse din magazin.

La faţa locului s-a deplasat subunitatea operativă de jandarmerie care l-a identificat pe Tiberiu L., de 25 ani, din Baia Mare care este susceptibil de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 alin. 1 lit. e, Cod Penal.

Persoana în cauză a intrat în magazin şi după ce şi-a pus în coşul pentru cumpărături diferite produse, a luat de la raionul cu cosmetice un produs pe care l-a scos din ambalaj şi l-a ascuns în buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcat.

Ajuns la casele de marcat, tânărul a trecut fără să achite produsul ascuns, însă la ieşirea din magazin a fost oprit de către personalul de pază al magazinului şi condus în camera de odihnă până la sosirea jandarmilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi predat pe bază de dovadă reprezentantului magazinului.

Dosarul cu actele de constatare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare pentru continuarea cercetărilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole