În articolul „O băimăreancă a depus plângere, la Baroul Maramureş, împotriva avocatului Zamfir Ciceu”, publicat pe 17 decembrie 2012, v-am relatat în linii mari cum s-a ajuns într-o situaţie mai puţin obişnuită, foarte delicată şi chiar gravă sub anumite aspecte. Iată continuarea, aşa cum am promis.Vă spuneam în acel prim articol că, într-un proces de partaj în care băimăreanca Edith Palencsar este parte, procesul fiind pe rol încă din anul 2010, doamna a fost reprezentată tocmai de avocatul Zamfir Ciceu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. Am subliniat foarte clar atunci că subiectul acestor articole nu este nici viaţa privată a cuiva (deci nici divorţul foştilor soţi Tătaru), nici procesul ca atare, nici activitatea politică a celor menţionaţi aici, ci strict chestiunea privind colaborarea avocat-client, recte nemulţumirile doamnei Palencsar şi demersurile pe care ea le-a făcut la un moment dat. De exemplu, sesizarea pe care a depus-o pe 31 iulie 2012 la Baroul Maramureş, împotriva fostului ei avocat, sesizare despre care am dat detalii în primul meu articol. În altă ordine de idei, precizam că cel puţin până pe 17 decembrie Edith Palencsar nu primise niciun răspuns nici de la Baroul Maramureş, nici de la avocatul Ciceu; ei bine, lucrurile stau exact la fel şi în acest moment, la final de an. Legat de tăcerea celor din Baroul Maramureş – tăcere care mă surprinde într-un mod foarte neplăcut! – pot face câteva precizări. Din câte am aflat, în cadrul baroului se ţin lunar şedinţe la care se discută (şi) aspecte din această categorie de probleme, iar în cazul unei sesizări precum cea a doamnei Palencsar, o persoană din barou este desemnată să se ocupe de problemă. Deocamdată nu cunosc alte amănunte (nici despre modul în care se face alegerea, nici dacă pentru cazul Palencsar-Ciceu totuşi a fost desemnat cineva, nici despre ce cred şefii baroului în legătură cu această situaţie ciudată, nici dacă tăcerea asta bizară, iată, deja de cinci luni, are vreo legătură cu înalta funcţie din administraţia publică locală a avocatului Ciceu), însă un lucru este cert: sesizarea doamnei a fost înregistrată în 31 iulie chiar de către decanul Baroului Maramureş, avocatul Ioan Blăjan! Şi-atunci (mă) întreb eu: nu absolut orice sesizare depusă (indiferent de cine) şi înregistrată oficial la o instituţie, presupune în mod logic şi firesc un răspuns într-un termen rezonabil? Nici măcar nu vreau să discut acum aici chestiuni de legislaţie, nu, ci pun problema la modul cel mai simplu, din punct de vedere al bunului-simţ, al firescului şi-al normalităţii, al profesionalismului şi de fapt al respectului faţă de oricare cetăţean care, făcând o sesizare, aşteaptă să primească măcar un răspuns, cum o fi, dar un răspuns! Despre asta e vorba până la urmă.
Iată acum declaraţia pe care mi-a pus-o la dispoziţie, în exclusivitate, doamna Edith Palencsar:
„DECLARAŢIE
Subsemnata Palencsar Edith, domiciliată în municipiul Baia Mare, str. (…), declar pe propria-mi răspundere următoarele: În anul 2009, la recomandarea bine-intenţionată a unei cunoştinţe, am avut o discuţie pe un subiect juridic cu domnul avocat Ciceu Zamfir (ales în 2012 preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş). În urma acelei discuţii am ajuns la un acord şi s-a angajat să mă reprezinte în procesul de partaj cu fostul meu soţ, dr.Tătaru Iacob. Primul termen în respectivul proces l-am avut în data de 08.02.2010. După aceea a urmat un drum plin de amânări, dar şi o colaborare tot mai greoaie şi foarte ciudată tocmai cu avocatul meu. Domnul Ciceu îşi găsea din ce în ce mai greu timp să discutăm despre proces, să ne consultăm ce ar mai fi de făcut, mereu era ocupat cu alte treburi, pentru cazul meu nu avea timp niciodată, deşi eu îi plătisem deja onorariul de 4.000 euro, bani pe care i-am plătit în data de 19.10.2009, cu chitanţa nr.72. Mi-a specificat că aceşti bani sunt pentru susţinerea/reprezentarea mea în instanţă, fiind vorba un proces de durată, aşa mi s-a dat de înţeles. N-am priceput atunci de ce trebuia să fie un proces “de durată”… însă am înţeles totul mai târziu, din păcate. Au urmat termene peste termene, mai multe amânate, altele la care nu se întâmpla mai nimic. După un timp, totuşi am realizat că, deşi de multe ori aveam întrebări concrete şi pertinente de pus, întrebări care vizau aspecte foarte importante ale cauzei mele, domnul avocat nu avea timp să ne consultăm; şi la un moment dat mi-am dat seama că de fapt îi face jocul fostului meu soţ! După ce am realizat, pe de altă parte, şi faptul că avocatul meu devenise între timp tovarăş de alianţă politică cu Tătaru Florin (deputatul), i-am şi explicat avocatului temerile mele, cu maximă sinceritate, mai ales că prea puţin mă interesa pe mine politica. Bineînţeles că el a negat categoric o asemenea posibilă influenţă asupra cauzei, asupra activităţii sale, spunându-mi că aspectele nu au nicio legătură între ele, că nici n-ar fi deontologic etc., adică nu am deloc motive să-mi fac griji.
Temerile mele au început, totuşi, să se contureze din ce în ce mai clar. La ultima înfăţişare, cea la care s-a prezentat, el a propus martori, dar culmea, fără să mă consulte, iar din acest motiv şi din multe altele, am avut repercusiuni nefavorabile mie. La ultimul termen stabilit cu dânsul, în data de 28.05.2012, nici măcar nu s-a prezentat la înfăţişare, acest lucru fără măcar să mă anunţe, deşi eu o chemasem pe martora mea tocmai din Italia, pe cheltuiala mea; cheltuială pe care ulterior mi-a promis că o să o rezolve el cumva. Aşadar, am stat degeaba la acea dată la tribunal, dând telefoane peste telefoane, dar fără niciun rezultat, deşi l-am rugat chiar înainte cu câteva zile să nu mă lase baltă, fiindcă martora mea face acel drum din Italia până aici numai pentru procesul meu! Am reuşit să vorbesc atunci doar cu stagiara lui, care la rândul ei, foarte jenată, nu ştia nici ea ce să imi mai spună. Am rămas fără avocat, fără proces în acea zi, lucru care a iritat-o până şi pe judecătoare. După această dată şi respectiva întâmplare ridicolă, a început un şi mai mare calvar. Am încercat în repetate rânduri să stau de vorba cu domnul Ciceu, dar niciodată nu avea timp, mereu era ocupat cu alte treburi, apoi cu campania electorală si cu alte lucruri. Mă evita tot timpul, iar eu mă simţeam umilită chiar de avocatul la care am plătit o sumă considerabilă ca să mă reprezinte şi să mă susţină. Nu ştiam ce să mai fac, ce să mai înţeleg, am avut îngrijorări tot mai mari şi nopţi nedormite, nervi, stres etc., fiind deja convinsă că am o foarte mare problemă! Căutam un alt avocat care să mă ajute mai departe, dar întâi trebuia să-mi recuperez dosarul cauzei. Nu mai ştiam ce să fac. Cred că în luna iunie anul acesta, iunie dacă bine îmi amintesc, m-am dus la dânsul, la biroul său de la Consiliul Judeţean. Am avut o discuţie, după care mi-a promis că îmi returnează banii şi o să plătească şi drumul martorei mele, fiindcă totul s-a produs numai din cauza lui. Cu toate că era cam tardiv gestul său, am apreciat oarecum. Atunci, am încercat să abordez subiectul procesului inclusiv pe latura să zic mai umană a faptelor şi a neînţelegerilor ivite, să discutăm ca între oameni educaţi şi civilizaţi, adică eu intenţionând să ne înţelegem amiabil măcar acum şi apoi să ne vedem fiecare de treaba lui. Asta a fost într-o zi de luni, iar el mi-a promis că vineri sau lunea următoare rezolvăm problema.
A urmat din nou un lung şir de telefoane, din nou amânări. La un moment dat nici nu mi-a mai răspuns la telefoane, apoi, ca să nu-l mai deranjez, pur şi simplu mi-a restricţionat apelurile ca să nu-l mai pot suna. După acea discuţie de la biroul său, practic am obţinut doar permisiunea de a-mi lua dosarul, rugându-l să o sune pe stagiara lui chiar de faţă cu mine. Mi-am recuperat în sfârşit dosarul, dar a început alt calvar. Am tot umblat să-mi găsesc un alt avocat. Foarte greu am găsit până la urmă un avocat care să mă reprezinte mai departe, inclusiv fiindcă dosarul meu era efectiv vraişte, nimic nu arăta a dovadă că ar fi avut cea mai mică intenţie să mă ajute vreodată. În data de 31.07.2012, am fost la Baroul de avocaţi din Baia Mare şi am depus o plângere, înregistrată cu numărul 208. Mă gândeam la “n” variante posibile, dar ştiam că nu prea mai am şanse să mă ajute vreo instituţie avizată, domnul Ciceu Zamfir fiind deja în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş! Cine s-ar fi legat la cap tocmai cu problema mea delicată, când funcţiile îţi dau puteri atât de mari şi atâtea avantaje?! M-am trezit aproape singură în vârtejul acesta juridic şi al relaţiilor personale şi politice sus-puse, printre personajele care se tem să mă mai ajute în vreun fel. Încă n-am primit niciun răspuns din partea baroului nici până astăzi (n.m. – 20 noiembrie 2012, data acestei declaraţii), deşi au trecut trei luni şi jumătate! Şi am realizat că probabil nimeni nu mă va ajuta, cel puţin atâta timp cât domnul avocat Ciceu Zamfir este în funcţia de preşedinte al C.J.! Singurul lucru care cred că mi-a mai rămas este să mă descurc singură, cum voi putea. Aşa că, în primul rând, zilele trecute am început să scriu pe diverse site-uri media, în ideea că poate voi găsi sprijin undeva, că poate aşa voi găsi pe cineva care este dispus să mă ajute într-un fel sau altul. Fiindcă nicidecum nu am de gând să mă las, nu voi lăsa lucrurile aşa, nu voi renunţa la drepturile mele!
Tot ceea ce am scris aici îmi asum din toate punctele de vedere, deoarece pot susţine absolut totul cu dovezi. Vreau să mai menţionez că foarte greu mi-am găsit ulterior un alt avocat în cazul acesta dificil al meu. Am fost refuzată de mai multe ori, cel puţin din motivul că dosarul în cauză a fost din start conceput greşit, iar cu actuala mea avocată m-am înţeles să salveze ceea ce se mai poate salva şi mă bucur că am găsit totuşi pe cineva care să-mi desluşească cumva cauza în condiţiile prezentate. Subliniez, de asemenea, că am fost refuzată de unii avocaţi tocmai din cauza domnului Ciceu, care cu atâta tupeu şi neruşinare mi-a luat banii şi chiar n-a făcut absolut nimic, ba dimpotrivă, mi-a făcut un deserviciu imens, şi-a bătut joc de mine, favorizându-l clar pe fostul meu soţ! Iar eu în tot acest timp stau în chirie, cu fiica mea. Sunt aproape în imposibilitatea de a-mi permite să plătesc avocaţi, din moment ce nu am reuşit să-mi recuperez banii. Norocul meu este că am găsit o doamnă deosebită care m-a înţeles, căreia nu-i este frică, dar oricum cazul nu este rezolvat. Trăiesc totuşi cu speranţa că va veni şi vremea, foarte curând cred, când se va rezolva ceva în acest caz, inclusiv cu ajutorul unor oameni ca dvs. sau alţii asemenea, puţini la număr din păcate, dar important este că ei există, că fac ceva concret, din suflet, fără teamă şi cu profesionalism; astfel de oameni vreau să găsesc şi sper că voi găsi sprijinul necesar, atât cât e posibil. Menţionez, de asemenea, că sunt de acord să daţi publicităţii tot ceea ce consideraţi că este necesar din cazul meu, tot ceea ce credeţi că este necesar din această declaraţie a mea, întreaga răspundere revenindu-mi în totalitate pentru toate informaţiile şi afirmaţiile făcute de mine aici. Mulţumesc pentru răbdare, pentru înţelegere şi ajutorul acordat! / Edith Palencsar / 20 noiembrie 2012”
Aşadar, a trecut noiembrie, trecu şi decembrie – adică cinci luni de la depunerea sesizării oficiale menţionate -, iar povestea a rămas tot “ca-n tren” în 2012…
Peter CZOMPA
