Focuri de armă: Noi contrabandişti reţinuţi de poliţia de frontieră

Polițiștii de frontiera din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureș, au observat o persoană care trecea înot apa râului Tisa din Ucraina în România, transportând 2 colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea bărbatului în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acesta a încercat să fugă fiind reţinut la aproximativ 150 metri de frontiera de stat.
La cercetarea terenului au fost descoperite 2 colete ce conţineau cantitatea de 1.400 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 12.600 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

Bărbatul, cetăţean ucrainean, identificat în persoana lui Vaseli V., în vârstă de 18 ani, este cercetat de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracţiunilor de contrabandă si trecere ilegală a frontierei de stat.

Tot în 28 decembrie a.c., în jurul orei 03.10, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Valea Vișeului, au observat mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interior, transportând colete voluminoase.

Imediat la fata locului s-a deplasat o echipa operativă care a procedat la interceptarea persoanelor în cauză. Deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, polițiștii de frontieră au executat, conform procedurilor legale, două focuri de armă, în plan vertical, persoanele în cauză fugind în direcţii diferite profitând de terenul împădurit si de ceaţă.

La cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete ce conţineau 4.980 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 45.000 lei.

În prezent se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate si a documentării întregii activităţi infracţionale, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. În data de 28.12.2012, în jurul orei 23.50, polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș au observat în staţia CFR Sighetu Marmaţiei trei persoane suspecte că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.

Acestea au fost conduse la sediul STPF Maramureș unde în urma unui control amănunţit asupra bagajelor au fost descoperite 520 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 4.680 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere si vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

În data de 28 decembrie a.c., în jurul orei 10.10, la PTF Urziceni s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Aurel U., de 32 ani, domiciliat pe raza județului Brașov, conducând un autoturism marca Volkswagen Phaeton.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că autoturismul era declarat furat din Italia din luna noiembrie 2012.

Bărbatul este cercetat de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire la furt.
Autoturismul în valoare de 13.000 euro a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole