Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Nu sunt semnalate probleme sau perturbări ale traficului rutier. Vizibilitatea este bună în trafic. Conducătorii auto aflaţi în trafic întâlnesc zăpadă frământată care are grosimea cuprinsă între 0-1 cm pe DN19, Dealul Huta Certeze, respectiv DN18, Pasul Prislop, între km156 şi km 180.
Celelalte sectoare de drumuri naţionale au carosabilul curat şi umed, respectiv parţial umed pe DN18B. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale au acţionat în ultimele două ore cu cinci autoutilaje şi au lamă împrăştiat 40 tone de material antiderapant pentru a preveni şi combate poleiul.
Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat, dar umed. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţin viabilitatea drumurilor judeţene au acţionat cu opt utilaje şi au utilizat 60 tone de material antiderapant pentru a preveni şi combate poleiul.
Preşedintele Comandamentului judeţean de iarnă, prefectul Sorin Rednic, a dispus o actualizare a stocurilor deţinute de societăţile care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene. Cele care lucrează pe drumurile naţionale au în stoc o cantitate de 390 tone nisip, 460 tone sare. SC Drumuri şi Poduri SA are pe stoc 1300 tone de nisip şi 460 tone sare.
Direcţia de Sănătate Publică a catagrafiat persoanele gravide, respectiv persoanele dializate. Nu sunt probleme în asigurarea stocurilor de medicamente la unităţile medico-sanitare. Au fost inventariate şi utilaje de intervenţie. Toate sunt funcţionale, inclusiv cele două autofreze.