Vezi cum se circulă azi pe drumurile din Maramureş

Vremea s-a răcit uşor. În prima parte a zilei au căzut precipitaţii sub formă de ploaie, iar în a doua parte sub formă de ploaie, respectiv lapoviţă şi ninsoare. Cantitatea maximă de apă rezultată în urma precipitaţiilor a fost de 8,2 l/mp la Sighetu Marmaţiei. Vântul a suflat slab la moderat. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 1 grad Celsius la Târgu Lăpuş si 3 grade Celsius în Baia Mare. La munte s-a semnalat ceaţă. La primele ore ale dimineţii se înregistrau  -1 grad Celsius la Borşa, Vişeu de Sus, Tg. Lăpuş, Copalnic şi în Pasul Gutâi, 0 grade Celsius la Petrova, Sighetu Marmaţiei, Cavnic, Leordina şi Fereşti, respectiv  2 grade Celsius în Baia Mare şi Ardusat.

Stratul de zăpadă măsura aseară până la 14 cm, la Vf. Iezer. Nu au fost semnalate noaptea trecută şi în această dimineaţă probleme în trafic sau perturbări ale acestuia.

Atenţie şoferi! La această oră, vizibilitatea în trafic este redusă de ceaţă sub 100 de metri pe DN18, în Pasul Prislop (între km 165 şi km 180). Toare sectoarele de drumuri naţionale au carosabilul curat şi umed. Angajaţii societăţilor de drumuri naţionale au intervenit cu trei utilaje şi au împrăştiat 261tone de material antiderapant pentru a preveni şi combate formarea poleiului (în Pasul Gutâi şi pe Dealul Pietriş). Cerul este acoperit pe majoritatea sectoarele de drumuri naţionale. Ninge slab la Borşa.

Noaptea trecută în zonele de munte precipitaţiile au fost sub formă de lapoviţă. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţine viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene au intervenit cu şapte utilaje şi au răspândit 56 tone de material antiderapant pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Carosabilul este curat, dar umed.

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost variabile. Gheaţa este prezentă pe malul râului Ruscova, în zona Luhei. Curg sloiuri rare de gheaţă pe râurile Iza şi Lăpuşel. Îngrămădiri de gheţuri sunt semnalate pe cursurile râurilor Mara, Iza şi Lăpuş. S-a intervenit pe râul Mara, la Vadu Izei, iar în cursul acestei zile şi pe râul Iza, la Onceşti. Hidrologii precizează că nu există pericolul de revărsare a apei. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă, specifice iernii. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 89%.

Stratul de zăpadă are grosimea de 14 cm în Vf. Iezer; 12 cm la Cavnic, 7 cm la Firiza, 5 cm la Luhei, 4 cm la Bistra şi Mara, 3 cm Tg. Lăpuş, în Poiana Borşa şi Valea Vişeului.

Meteorologii au prognozat pentru astăzi că vremea va continua să se răcească. Cerul va fi temporar noros. Pe arii extinse, în cursul zilei şi în prima parte a nopţii, va ninge. Vântul va sufla slab la moderat cu unele intensificări în zona montana înaltă, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 si 0 grade Celsius, iar cele minime între -6 şi -3 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole