Cod galben de ninsori şi viscol în zona de munte a judeţului Maramureş

Instituţia Prefectului a primit, în această seară, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, o avertizare meteorologică cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol valabilă în perioada 25 ianuarie, ora 8.00 – 25 ianuarie, ora 20.00 pentru zona de munte a judeţului nostru. În adresă se menţionează că, pe parcursul zilei de vineri, va ninge viscolit în zona Carpaţilor Orientali. Viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 km/h. 

Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean de iarnă, a solicitat avertizarea comandamentelor locale de iarnă şi a grupurilor de suport tehnic. El a spus: „Am dispus prevenitiv, înainte de videoconferinţa cu prefecţii, subpefecţii şi membrii comandamentului judeţean de iarnă pregătirea de intervenţie a societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri publice din judeţ. Stocurile de material antiderapant au fost verificate, de asemenea, şi starea de funcţionare a utilajelor de intervenţie. La nivelul judeţului nostru sunt constituite stocuri necesare efecturării lucrărilor de deszăpezire: 5299 tone nisip, 1858 tone sare şi 68 tone carburant. Cunoaştem numărul persoanelor însărcinate care locuiesc în zone greu accesibile, dar şi numărul persoanelor dializate. Echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere vor patrula pe sectoarele de drumuri publice din zonele de munte (care sunt cunoscute că pot crea perturbări ale traficului rutier, Pasul Gutâi, Pasul Prislop, Dealul Hera; Pasul Roata) şi vor monitoriza modul în care se desfăşura circulaţia rutieră”.

Comandamentul judeţean de iarnă recomandă şoferilor să ţină cont de recomandările agenţilor de poliţie şi drumarilor. Este important să circule preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile meteorologice şi cele de pe carosabil, respectiv de aderenţă (zăpadă pe carosabil) şi să păstreze o distanţă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a evita accidentele rutiere sau ieşirea în decor, în cazul derapării autovehicului. Dacă şoferii întâmpină probleme în trafic, datorită condiţiilor meteorogice nefavorabile (ninsoare şi viscol) este bine să le anunţe prin sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă 112, pentru ca cei care asigură întreţinerea şi viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale şi judeţene să ia măsurile care se impun pentru desfăşurarea traficului rutier în siguranţă.

Înaintea plecării cu autovehiculul, vă sfătuim să vă interesaţi asupra traseului ales precum şi despre condiţiile meteo prognozate pentru zona tranzitată, dar şi condiţiile rutiere de pe sectoarele de drumuri pe care doriţi să le străbateţi. Aderenţa pe carosabil cu zăpadă este redusă, iar spaţiul de oprire a autovehiculului în aceste condiţii este mai mare (se dublează sau triplează). În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.

Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. La plecarea de pe loc este bine să se folosească treapta a doua de viteze, acţionând foarte fin ambreiajul.Comenzile autovehiculului nu vor fi bruscate pentru a evita intrarea în derapaj. Reducerea vitezei se va face cu ajutorul frânei de motor. Se vor evita opririle şi staţionările în rampă sau pantă. Conducătorii auto trebuie să aibă o grijă deosebită la coborarea pantelor. Nu acceleraţi la ieşirea din virajele strânse în pasurile montane pentru a nu derapa şi a evita producerea accidentelor. Dacă simţiţi că nu stăpâniţi comenzile, scoateţi autovehiculul în afara părţii carosabile, într-un loc în care nu există posibilitatea să rămâneţi împotmoliţi, şi asteptaţi utilajele de intervenţie care împrăştie material antiderapant.

Legislaţia obligă echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, iar în cazul celor cu o greutate mai mare de 3,5 tone şi cu lanţuri antiderapante sau alte dispozitive omologate. Şoferii trebuie să verifice înainte de a porni la drum starea de funcţionare a sistemului de climatizare şi dezaburire, funcţionarea ştergătoarelor de parbriz. Pentru a fi siguri că ajungeţi la destinaţie este bine să aveţi în dotare lanţuri antiderapante, lopată şi un săculeţ cu material anriderapant. Se recomandă folosirea sistemului de semnalizare şi iluminare pentru a fi văzuţi de ceilalţi participanţi la trafic.

Turiştilor care doresc să străbată vineri, traseele montane din judeţ li se solicită să îşi anunţe prezenţa jandarmilor montani şi salvamontiştilor şi să renunţe, în această perioadă, la parcurgerea traseelor dificile sau necunoscute pentru a nu fi expuşi unor pericole care să le pună în primejdie viaţa.

Sunt închise, pe perioada de iarnă, drumul judeţean 109 F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ, tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC 19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6 km).

Populaţia este rugată să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112 apariţia unor probleme generate de ninsoare şi viscol. Centrul Operaţional al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor vor monitoriza situaţia şi evoluţia fenomenelor hidrometeorologice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole