Pentru a pune căpăt unor speculații, Primăria Baia Mare, prin vocea primarului Cătălin Cherecheș a ținut să explice cât se poate de clar că în momentul de față municipiul Baia Mare nu are datorii şi nu este obligat, conform Ordonanţei Guvernului României, să indexeze cu 16.05% taxele şi impozitele locale.
„Conform Ordonanţei Guvernului României nr.8/2013, administraţiile publice locale care aveau înregistrate datorii la finalul anului 2012, sunt obligate să indexeze nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul în curs, cu 16,05 %. La finalul anului 2012, la data de 31 decembrie, Municipiul Baia Mare nu avea înregistrate datorii, drept urmare, administraţia publică băimăreană nu se află sub incidenţa Ordonanţei Guvernului României, iar taxele şi impozitele locale pentru anul 2013, rămân la nivelul celor din 2012”, a declarat edilul.
Vă reamintim că în luna decembrie a anului trecut aleșii locali au votat pentru majorarea taxelor și impozitelor locale cu 16,05%, însă în luna ianuarie au revenit asupra deciziei și au stabilit că taxele locale nu vor crește în acest an, ele rămânând la nivelul celor din 2012.