Anuarul administraţiei publice din Maramureş

Prefectul Sorin Rednic a prezentat faptul că a fost realizat, la nivelul judeţului nostru, anuarul administraţiei publice maramureşene. Lucrarea a fost realizată cu contribuţia membrilor Grupului judeţean al promotorilor de afaceri europene, care include reprezentanţi ai tuturor unităilor administraţiei publice locale. Prima ediţie a apărut în anul 2009, iar o alta reactualizată în anul 2010.

După alegerea locale din 10 iunie 2012 s-a impus refacerea lucrării, cu consultarea strictă şi participarea autorităţilor administraţiei publice din judeţ. Ediţia din acest an a anuarului conţine; lista autorităţilor administraţiei publice din Maramureş; numele şi prenumele prefectului, subprefectului, preşedintului, vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Maramureş, respectiv a secretarului judeţului; primarilor, viceprimarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale; adresele sediilor instituţiilor; lista telefoanelor şi fax-urilor, pe compartimente; lista cu telefonele de serviciu; adresele de e-mail; adresele paginilor web şi o hartă cu acces spre sediul acestor instituţii.

Anuarul va fi distribuit tuturor autorităţilor administraţiei publice locale şi va fi publicat (în format electronic) pe paginile web, fiind utilizat pentru îmbunătăţirea comunicării în primul rând între autorităţi şi cetăţean, dar şi cu celelalte instituţii publice, organizaţii neguvernamentale etc.

Gradul de utilizare al anuarului a făcut în anii trecuţi obiectului unui studiu, iar rezultatele au relevat faptul că această lucrare şi-a atins în bună măsură scopul pentru care a fost elaborată.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole