Lucrările pentru un nou proiect din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană încep în luna martie, este vorba de dezvoltarea eco – reţelei urbane şi a infrastructurii de agrement în cartierul Vasile Alecsandri. Primarul Cătălin Cherecheş predat amplasamentul constructorului, iar lucrările vor fi efectuate în paralel cu reabilitarea capitală şi modernizarea străzii Grănicerilor.
Cartierul Vasile Alecsandri beneficiează în acest an de o serie de investiţii importante, pe lângă infrastructura de drumuri urmând ca aici să fie reabilitate reţelele de apă şi canalizare, amenajarea zonelor verzi şi a unor locuri de joacă, dar şi extinderea reţelei de troleibuz. În plus, primul centru social pentru persoanele cu dizabilităţi din oraşul nostru – Phoenix – va fi amenajat tot aici.
Obiectivul general al proiectului urmăreşte creşterea calităţii vieţii, prin ridicarea gradului de confort urban şi îmbunătăţirea factorilor de mediu în acest cartier. Spaţiile verzi vor fi reabilitate, extinse şi modernizate, dar vor fi dotate şi cu mobilier şi echipamente de agrement şi recreere. Cei mici se vor bucura cel mai mult de pe urma acestui proiect, având în vedere că urmează să fie amenajate cinci noi locuri de joacă moderne şi echipate cu cele mai interesante şi mai noi jocuri existente pe piaţă. Şi tinerii, dar şi seniorii se vor putea relaxa şi recreea în cele trei mini- părculeţe care vor fi amenajate în acest an, în cartier. Locurile de joacă vor fi amenajate în proximitatea următoarelor străzi: Vasile Alecsandri, Banatului, Grănicerilor, Mărăşeşti şi Arieşului, în timp ce mini – părculeţele vor fi amenajate în zonele străzilor: intersecţia V. Alecsandri cu Bd. Republicii, str. Vasile Alecsandri şi Mărăşeşti. O suprafaţă totală de 135.000 de metri pătraţi va deveni zonă verde, de agreement şi recreere în urma finalizarăii proiectului.
„Anul 2013 reprezintă pentru Municipiul Baia Mare o nouă etapă importantă de reabilitare şi dezvoltare. Pe lângă proiectele majore din alte zone ale oraşului nostru, mă bucur că putem da start lucrărilor de amploare care vor da o altă faţă cartieruluiVasile Alecsandri, totodată condiţii europene cetăţenilor care locuiesc aici. Din luna martie vom începe lucrările la amenajarea celor trei parcuri şi cinci locuri de joacă din acest cartier, dar şi reamenajarea a tot ceea ce înseamnă spaţiu verde dintre blocuri, dar şi aliniamente stradale. Tot luna viitoare vom semna şi contractul de lucrări şi vom deschide apoi şantierul pentru reabilitarea capitală şi modernizarea străzii Grănicerilor. La finalul anului trecut am dat start şi lucrărilor de extindere a liniei de troleibuz, intrăm şi cu reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare pe anumite străzi, dar până la finalul anului am speranţa să inaugurăm şi primul centru social pentru persoanele cu dizabilităţi, care este amenajat în acest cartier”, a arătat primarul Cătălin Cherecheş.
Vezi ce lucrări vor fi realizate în cadrul acestui proiect
Lucrările vor fi demarate îndată ce temperaturile vor permite, termenul de finalizare fiind sfârşitul anului 2013. Valoarea proiectului se ridică la aproape 2 milioane de euro, 98 % fiind fonduri europene,iar 2 % cofinanţarea de la bugetul local. 140.000 de metri pătraţi de spaţii verzi pe aliniamente stradale şi între blocuri, dar şi în cadrul celor trei mini –părculeţe, vor fi reamenajate în cadrul proiectului, tot atâţia metri pătraţi urmând să fie gazonaţi. Peste 300 de arbori vor fi plantaţi în întreg cartierul, 40 de tuia şi 125 de metri lineari de gard viu.
În ceea ce priveşte echipamentele şi mobilierul urban pentru mini – părculeţele şi locurile de joacă, numărul acestora este la fel de generos. 64 de bănci din beton vor fi amplasate, la fel şi 66 de coşuri pentru gunoiul menajer. Aproape 50.000 de metri lineari de gărduleţe de metal vor înconjura locurile de joacă, parcurile şi zonele verzi. Vor fi amenajate alei, iar locurile de joacă vor avea suprafaţă din pavaj de cauciuc pentru protecţia celor mici. Locurile de joacă vor fi populate cu tobogane, balansoare, carusele, căluţi cu arc, mese de joc şi băncuţe pe măsura copiilor. Acestea vor fi dotate şi cu groapă cu nisip, balansoare cu arc, leagăne, căsuţe cu tobogan şi mese cu bănci pentru adulţi.
„Vom monitoriza atent fiecare investiţie, fiecare lucrare care se va face, astfel încât să avem garanţia unui proiect bine făcut, dar şi durabil. Pentru că ne dorim ca această investiţie să reziste în timp. Tocmai de aceea atât parcurile, cât şi locurile de joacă vor fi împrejmuite cu gărduleţe metalice. Vă asigur că şi calitatea acestora este una superioară, nu cum erau obişnuiţi băimărenii până nu demult, când toate gardurile de protecţie de pe raza oraşului nostru au fost de o calitate îndoielnică, fiind deteriorate a doua zi după ce erau amplasate ”, a declarat Cherecheş.
baiamare.ro