Cursurile de apă, şanţurile şi rigolele din judeţ au fost salubrizate mai bine faţă de anii anteriori

Prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne şi al Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în perioada 25 martie-25 aprilie a.c., s-a desfăşurat o acţiune de verificare cu privire la modul în care au fost salubrizate cursurile de apă, respectiv întreţinerea şanţurilor şi rigolelor în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari.

Comisia de verificare a fost alcătuită din reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Acţiunea a fost cordonată de prefectul Anton Rohian, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a spus: „Faţă de aceeaşi perioadă a anilor anteriori, judeţul Maramureşl este mult mai curat. Echipele s-au deplasat în toate cele 76 unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv în satele aparţinătoare. Sunt şanţuri colmatate în localităţi, dar procentul este redus semnificativ faţă de anii trecuţi.

Salubrizarea cursurilor de apă s-a realizat mult mai eficient, chiar dacă au fost identificate depozite necontrolate de deşeuri. Numărul acestora este mult mai redus, iar cantităţile de materiale sunt variabile. Şi eu m-am deplasat în judeţ, iar acolo unde am constatat nereguli am solicitat măsuri de salubrizare şi decolmatare a şanţurilor aflate pe principale drumuri publici (naţionale şi judeţene).

Pe râul Tisa, râurile Iza, Mara Lăpuş, pe Valea Sălajului, pe râurile Cisla, Vişeu, Săsar, Cavnic, Ruscova, Mara şi Cosău starea de salubrizare a cursurilor de apă este satisfăcătoare. Au fost identificate şi deşeuri necontrolate de diferite materiale textile sau plastice, dar şi buşteni, deşeuri de lemn rezultate din tăierile de primăvară sau deşeuri rezultate din demolări. S-au dat termene de remediere a deficienţelor constatate, urmând ca după data de 8 mai a.c., să se verifice dacă măsurile stabilite de membrii comisiei au fost duse la îndeplinire”.

Pe perioada desfăşurării verificării au fost identificate şi zone cu exploatări forestiere unde crengile rezultate în urma procesului de exploataţie a parchetelor nu au fost colectate conform regulilor prevăzute (în zona afluenţilor râurilor Repedea, Vişeu, Novăţ, Vaser, Valea Nistru, Izvor Runcu).

Este de remarcat faptul că nu au fost găsite depozite de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite sau unde sunt aplasate gospodării sau anexe gospodăreşti. De asemenea, în perioada lunilor martie-aprilie debitele cursurilor de apă din judeţ au fost mari, urmare a precipitaţiilor căzute şi a topirii zăpezii, situaţie care a dus la întârzirea efectuării lucrărilor de salubrizare şi de igienizare a cursurilor de apă.

Acesta a fost motivul pentru care comisia nu a aplicat sancţiuni contravenţionale, stabilind un plan de măsuri prin care să se realizeze: dezafectarea depozitelor necontrolate de deşeuri identificate pe maluri şi în albia minoră, igienizarea şi salubrizarea acestora, respectiv identificarea agenţilor economici şi a persoanelor fizice care generează deşeuri şi contribuie la apariţia de depozite necontrolate. De asemenea, s-a solicitat curăţarea şi decolmatarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere identificate.

În caz de neconformare a măsurilor stabilite se vor aplica prevederile legale, a mai precizat prefectul Anton Rohian. Despre acţiunea de verificare şi măsurile stabilite a fost înştiinţat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole