Lipsa semnalului GSM reînvie tradiţia în Oarţa de Sus. Pentru că nu au telefoane mobile funcţionale, oamenii de aici au parte de alte mijloace de informare, ce-i drept vechi de un jumătate de secol. ”Boactărul” este obiceiul care ţinea lumea la rând cu ştirile în trecut, iar acum poate fi reîntâlnit la fel de actual pe uliţele din sat. Postul a fost infiintat de catre primarie, iar boactărul va presta munca de informator, in contul ajutorului social.
”Dat de providenţă şi bun de pus pe internet!” Aceasta este caracterizarea actualului boactăr din Oarţa de Sus, făcută tocmai de către cel care l-a descoperit şi format pentru noua meserie apărută în comunitate, profesorul Traian RUS.
Odată ales şi confirmat în funcţie Dorel BANCOŞ se poate lăuda cu una dintre cele mai rare meserii. În vârstă de 53 de ani şi de profesie strungar, a îmbrăcat uniforma de boactăr şi a pus mâna pe băţul tobei când nimeni nu mai credea în acest lucru. Deşi personajul este unul coborât din lumea lui Caragiale, utilitatea lui nu s-a mai putut lăsa aşteptată. Ideea noului post în organograma primăriei a venit după ce comunicarea cu localnicii s-a dovedit a fi tot mai anevoioasă şi dificilă, din cauză uliţelor împrăştiate. Pentru că telefonia fixă nu acoperă tot satul şi vorba umblă greu, de acum încolo orice informaţie cu interes public va fi trimisă de către primar în urechile oamenilor cu ”doba’’, prin viu grai.
Portavocea primăriei a fost mandatată să presteze serviciul, fără a avea un orar fix. Va bate doba de câte ori va fi nevoie, iar pentru a se face ascultat a fost dotat şi cu o uniformă, care să-l distingă de ceilalţi săteni, dar care să-i şi confirme autoritatea primită tocmai de la şeful comunei. Deşi a fost la prima ieşire în teren cu doba, noul boactăr a strigat din toţi plămânii anunţurile pentru această săptămână. Emoţiile sunt mari însă nu pentru boactăr, ci pentru cei care l-au format şi pus în funcţie, când este vorba de informaţie. Există şi pericolul să încurce mesajele, iar oamenii să înţeleagă pe dos ştirile satului, la fel ca şi în Ocna Mureş pe vremea regalităţii. Atunci, boactărul locului a rămas în istorie după ce primise ordin să anunţe că urmează o vizită a regelui cu Augusta sa mamă, iar finalul a sunat total pe dos. Oamenii au înţeles din gura boactărului că vine regele în localitate, iar în August mă-sa!
Oamenii au primit bucuroşi sunetul tobei pe uliţe chiar dacă una din poruncile date de primărie era aceea de ieşit la curăţenie. Ultimul cuvânt la final de program l-a avut bineînţeles tot boactărul, imediat după terminarea anunţurilor. A cerut împuternicire şă dea şi amenzi celor care nu se conformează anunţurilor strigate de el.
Mircea Mureşan