Procesele şi circul “NEGRUŢ vs BONDAR” continuă, continuă… (partea a IV-a)

Despre acest interminabil şi incredibil caz am început să scriu încă din aprilie 2012. Un foarte ciudat şir de procese care, început din 2008, nici încheiat nu e, dar sunt unele dosare penale şi/sau procese în care deja s-a ajuns la situaţii absolut ridicole; şi nu neapărat din cauza părţilor, ci în primul rând din cauza unor procurori, respectiv judecători.

Vreau, nu vreau, sunt totuşi nevoit să încep – din respect pentru cititori, recte pentru o cât mai clară informare a opiniei publice – cu o scurtă trecere în revistă a ceea ce am publicat până acum. Iar printre aspectele pe care le voi puncta retrospectiv, voi adăuga şi multe date noi, mai recente sau de care nu pomenisem până acum. “Un şir de procese ridicole în care familia liderului conservator Cornelia Negruţ se judecă cu o familie vecină”- acesta era titlul primului meu articol apărut pe 20 aprile 2012 (precizare: toate articolele din acest caz le găsiţi pe acest site). Scriam în acel articol: “(…) ce-o fi deosebit la cazul în speţă? Iată ce! Unu: dintre cele două familii, familia Bondar este una de oameni simpli (fără afaceri, fără funcţii importante, nu sunt membri de partid, nu sunt persoane publice, nu au conturi grase prin bănci, nu doresc să-şi extindă proprietăţile etc.), în timp ce familia vecină Negruţ are în componenţă, nota bene, pe liderul PC Maramureş, Cornelia Negruţ (doamna fiind unul dintre liderii USL Maramureş, fostă şefă a Vămii Baia Mare cu ceva ani în urmă şi, din câte se-aude, i-ar cam surâde să devină parlamentar?!), iar soţul doamnei cu mari ambiţii politice este Cornel Negruţ, directorul unui important grup şcolar băimărean!” Ei bine, iată că, dincolo de cazul în sine, ceea ce anticipam atunci, în aprilie anul trecut, s-a adeverit şi în decembrie 2012 doamna Negruţ a devenit deputat de Maramureş! Deci parlamentar, însă, nota bene, nu ales într-un colegiu electoral din zona Baia Mare, unde-şi are domiciliul, ci în colegiul 6 din… zona Sighetu Marmaţiei! De ce am subliniat acest aspect? Argumentul cred că e evident, de la sine înţeles, totuşi mai spun o dată: dincolo de cine cu cine se judecă (în fond acesta e un drept al oricărui cetăţean), vedeţi cine şi cum a declanşat acest conflict, dar mai ales vedeţi motivele atâtor sesizări penale şi procese, vedeţi ce doreşte de fapt fiecare dintre părţi, fiecare dintre cele două familii vecine pe o stradă din Baia Mare…

Tocmai în acest context, pe 19 iunie 2012 am publicat articolul cu titlul “Procesele Negruţ/Bondar şi “calea de acces” peste drepturile altora (partea a II-a)”, iar dacă veţi citi ce-am scris atunci, dacă veţi vedea documentele oficiale publicate, dacă vă veţi uita cu mare atenţie la schiţa pe care o public aici din nou (o schiţă făcută de subsemnatul, pentru ca cititorii mai puţin familiarizaţi cu datele/documentele topo să înţeleagă mai uşor cum stau lucrurile, respectiv ce e cu acea “cale de acces” într-atât de disputată şi-apoi cu un gard care ar putea deveni “obiect de studiu” pentru mulţi viitori procurori şi judecători… veţi înţelege din acest articol şi din următoarele de ce-am glumit ironic în legătură cu de-acum celebrul gard de la care practic a început toată povestea, gard construit de familia Negruţ exact pe calea de acces către proprietatea familiei Bondar). Iată ce scriam în articolul din 19 iunie 2012: “Deci, sintetizând, problema no.1 o constituie calea de acces C (n.m. – vezi schiţa) şi tot ce implică aceasta. Familia Bondar şi-a cumpărat proprietatea în anul 2001 şi, după cum susţin ei, inclusiv respectiva cale de acces; după cum am aflat şi eu şi după cum spun persoane care cunosc de multă-multă vreme situaţia, de fapt acea cale de acces a existat dintotdeuna, indiferent cine au fost înainte proprietarii terenurilor care azi aparţin familiilor Bondar şi, respectiv, Negruţ. Şi dacă priviţi schiţa, e logic şi evident să fi fost astfel, să fie aşa şi acum. Şi-atunci cum de susţine familia Negruţ că la un moment dat a devenit proprietară pe calea de acces C? De unde până unde? În ce context şi în ce condiţii? Cu acordul şi cu aprobarea cui? De când se poate pune în posesie ceea ce juridic se numeşte „drum de servitute”, adică o cale de acces unică înspre o proprietate? Ei bine, de aici începe şi de aici reiese gravitatea a tot ceea ce se întâmplă din 2008 până astăzi, cu toate celelalte faţete ale cazului; şi iată de ce instanţa a dat dreptate familiei Bondar în cazul procesului 8453/182/2010 – cel în urma căruia gardul G2 a fost înlăturat cu ajutorul executorului judecătoresc! Păi şi-atunci?”

Păi şi-atunci? Păi şi-atunci credeţi cumva că problema gardului s-a rezolvat/încheiat în 2010? Sau în 2012? Ei aş! Nici măcar acum nu e încheiată povestea cu acest gărduleţ de pomină – despre care pot spune că, din anumite puncte de vedere, pare a fi devenit “cel mai celebru gard” cel puţin din Baia Mare! Fiindcă tot conflictul a izbucnit practic în momentul construirii acestuia, fiindcă a fost făcut de cunoscuta familie Negruţ, fiindcă a fost făcut pe un teren folosit de ani de zile de familia Bondar, fiindcă gardul a fost demontat încă din anul 2010 (sic! – fireşte că în urma unei sentinţe judecătoreşti definitive favorabile familiei Bondar, sentinţă despre care am povestit în articolele precedente, cu detalii în articolul “Sentinţă neplăcută unor politicieni” publicat pe 1 august 2012); de asemenea, fiindcă exact din cauza acestui gard există acum pe rol un proces cu termen în 22 mai a.c., şi anume cauza din Dosarul nr. 4071/P/2013! Da, proces chiar din cauza acelui gard care de fapt nu mai există de la finele lui 2010 şi, mai concret, un proces în care, culmea ironiei şi a stupidităţii (“juridice”), tocmai Antal Bondar trebuie acum să dovedească, atenţie!, că el nu a comis absolut nicio infracţiune atunci când, în urmă cu circa doi ani şi jumătate, a demontat gardul cu pricina! Acţiune după care împotriva soţilor Bondar s-a făcut o plângere penală pentru… DISTRUGERE!!! – dacă vă vine să credeţi aşa ceva (asta ca asta, dar cum s-au ocupat unii procurori de aspectul ăsta, vă va fi cam greu să înţelegeţi)! Evident, plângerea penală a fost făcută de familia Negruţ la scurt timp după ce a pierdut procesul menţionat. Este vorba de Dosarul nr. 4478/182/2009, adică Decizia civilă nr. 498/R din 9 iunie 2010 a instanţei Tribunalului Maramureş, sentinţă irevocabilă prin care instanţa “Obligă pe pârâţi (n.m. – fam. Negruţ) să lase reclamanţilor (n.m. – fam. Bondar) în paşnică folosinţă terenul ce a constituit cale de acces”!!! Clar şi limpede până aici, nu? Calea de acces, unica, înspre curtea familiei Bondar, desigur; cale de acces care aşa este de zeci de ani şi care aşa a fost transmisă de la un proprietar la altul, mereu. În aceste condiţii, având sentinţa definitivă menţionată şi fiindcă acea fâşie de teren era şi este singura cale de acces, după ce a făcut toate demersurile inclusiv la executorul judecătoresc, fireşte că familia Bondar a procedat într-un târziu la demolarea gardului. Dar, din nou atenţie, asta după ce a aşteptat un timp şi după ce a solicitat în mai multe rânduri familiei Negruţ să-şi demonteze şi să-şi ia gardul. Şi-atunci cum de, totuşi, s-a ajuns la un asemenea nou proces ridicol şi mai ales de ce de-abia în 2013? În câteva vorbe deocamdată, fiindcă familia Negruţ a depus la finele anului 2010 o plângere penală la Parchet, fiindcă au fost soluţii peste soluţii şi contestaţii la fel, rezoluţii care se bat cap în cap, pentru ca într-un final soţii Bondar totuşi să fie scoşi de sub urmărirea penală, dar tot Bondar Antal se alege până la urmă cu o amendă administrativă şi plata unor cheltuieli! Adică sancţiuni administrative pentru distrugere. Şi, într-un final, după ce nu i se răspunde în termenul legal unei noi plângeri depuse în 12 decembrie 2012 la Parchet, Bondar, prin avocat, depune plângere / deschide acţiune la instanţă, respectiv în Dosarul cauzei nr. 4071/P/2013. Dar să vedem puţin mai în amănunt acest episod început la finele anului 2010 cu plângerea penală depusă de familia Negruţ la Parchet, ce s-a întâmplat şi cum s-a ajuns la procesul acum pe rol.

Aşadar, în iunie 2010 familia Bondar a obţinut în instanţă – reţineţi acest punct extrem de important! – dreptul de a deţine “în paşnică folosinţă” calea de acces; apoi “La data de 17 septembrie 2010 această decizie civilă a fost pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc, sens în care s-a încheiat procesul-verbal în dosarul execuţional nr. 283/2010 al executorului judecătoresc Şimon Attila, ocazie cu care cei doi făptuitori (n.m. – soţii Bondar) au declarat că vor elibera terenul cale de acces şi vor amplasa panourile din plasă sudată (n.m. – adică gardul în cauză, demontat) lângă peretele imobilului pârâţilor, pentru a putea folosi terenul ce constituie cale de acces. După plecarea executorului judecătoresc, deşi prin sus-amintita hotărâre nu au fost autorizaţi făptuitorii şi nici obligaţi noi (n.m. – adică familia Negruţ) să desfiinţăm gardul care delimita proprietatea noastră de a lor, aceştia au procedat la distrugerea gardului ce delimita cele două proprietăţi (…)”- iar toate frazele aflate între ghilimele sunt conţinute în plângerea penală pe care familia Negruţ a depus-o la Parchetul Baia Mare în octombrie 2010. Astfel a fost deschis dosarul penal 4271/P/2010 împotriva soţilor Bondar pentru că “fără a fi autorizaţi de instanţa de judecată şi fără o autorizaţie de desfiinţare prealabilă, au procedat la distrugerea gardului edificat în baza unei autorizaţii de construire valabile, după cum şi a amenajării existente între gard şi zidul casei noastre (…)”, după cum susţinea familia Negruţ tot în acea curioasă plângere. De precizat, nota bene, că plângerea a fost depusă “prin avocat Ciceu Zamfir”, cel care de altfel a fost oficial avocatul familiei Negruţ din 2008 până cel puţin pe 13 iunie 2012 (pe 10 iunie 2012 fiind ales preşedinte al CJ Maramureş, însă fiind învestit în funcţie abia după mai multe zile). Altfel spus, deşi pierduse procesul privind chestiunea căii de acces, familia Negruţ nu a renunţat şi i-a acuzat pe soţii Bondar pentru “distrugere”, distrugerea gardului! Gard pentru care anterior fusese până şi-un executor judecătoresc la faţa locului, gard care, dacă nu ar fi fost demontat, ar fi împiedicat în continuare accesul familiei Bondar în propria curte; gard care, dacă n-ar fi fost demontat, ar fi fost complet inutilă sentinţa judecătorească definitivă cea cu “în paşnică folosinţă” a căii de acces. Deci, oare ce autorizaţii mai trebuiau când soţii Bondar obţinuseră sentinţa menţionată? Autorizaţie de demontare? Sau de demolare? Dacă da, de la cine? De la instanţă? De la primărie? Iată până unde se poate ajunge cu absurditatea… Păi oamenii aveau deja sentinţa conform căreia ei vor putea folosi în continuare calea de acces, dar acest lucru nu era posibil tocmai din pricina gardului construit de familia Negruţ! Şi-atunci? Apropo, Negruţ susţine mereu că a avut autorizaţie de construire pentru gardul buclucaş; da, a avut, însă fără folos, tot a pierdut procesul “căii de acces”. Cât despre condiţiile obţinerii autorizaţiei de construire a gardului probabil vom mai vorbi, cu atât mai mult cu cât aceasta fusese obţinută de la Primăria Baia Mare în împrejurări foarte, foarte interesante.

Revenind la infracţiunea de “distrugere” pentru care, graţie unui procuror, Bondar Antal totuşi a încasat în cele din urmă o amendă administrativă (sic!), se mai pune întrebarea: de fapt care distrugere? Pentru că, din câte am aflat, nimeni n-a distrus niciun gard, acesta a fost doar demontat fain-frumos de soţii Bondar, atât şi nimic mai mult. Iar gardul a ajuns la fel de fain-frumos în curtea familiei Negruţ! Şi atunci cum rămâne cu plângerea penală pentru distrugere? La urma urmei, plângere pentru demontarea fără autorizaţie a gardului ori pentru presupusa distrugere a gardului? Păi să vedem mai departe. Nu de alta, însă pornind de la aiureala de la finele anului 2010 s-a ajuns până la procesul pe rol astăzi. Ei bine, după plângerea pentru distrugere şi cercetările aferente, prin Rezoluţia din 14 decembrie 2010 dată în dosarul 4271/P/2010, procurorul Maria-Mirela Gălăţanu a dispus “Neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Bondar Antal şi Bondar Maria (…), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal.” Cu alte cuvinte, cât o fi fost ea familia Bondar una de oameni simpli, fără relaţii şi fără pretenţii, iar pe de altă parte cât o fi fost familia Negruţ de celebră, cunoscută şi cu relaţii sus-puse, procuroarea Gălăţanu tot a ajuns la o soluţie de normalitate evidentă: dacă distrugere nu e, nici urmărire penală nu e… fiindcă nici nu era pentru ce! Dar cum şi o rezoluţie poate fi contestată, pe data de 14 ianuarie 2011 familia Negruţ depune contestaţie împotriva rezoluţiei din 14 decembrie 2010. “Petenţii (n.m. – fam Negruţ), prin av. Ciceu Zamfir”, bineînţeles! Şi din acel moment situaţia începe brusc să ia o turnură realmente demnă de un serial SF – cu o contestaţie despre care nici măcar reprezentantul legal al familiei Bondar, avocatul Sonia Toth, nu reuşeşte mult timp să afle mai nimic (nici măcar data exactă la care a fost depusă contestaţia?! – oare de ce atâta tăcere din direcţia Parchetului?, o să vedem curând), darmite să obţină o copie… şi timpul trece, leafa procurorilor merge, despre plângere/rezoluţie/contestaţie nu se mai aude oficial aproape nimic; până tocmai prin luna mai 2012 când încep să apară noi şi mari surprize… tipice, evident, doar anumitor procurori cu “revelaţii” profesionale. (va urma)
Peter CZOMPA