Ciceu, chinezii şi Tunelul pe sub Gutâi: Povestea unui vis continuă

Desfăşurat la cel mai înalt nivel în perioada 2-5 iulie, în oraşul Chongquing – China, Forumul Reprezentanţilor Autorităţilor Locale din China şi Ţări din Europa Centrală şi de Est (CN-ECE) a reunit participanţi din 16 ţări. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu a făcut parte din delegaţia României condusă de ministrul Dan Şova, forumul vizând proiecte în economie, ştiinţă, tehnologie, întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, agricultură şi investiţii.

Pe perioada desfăşurării forumului, s-a organizat şi un târg de afaceri la care participanţii şi-au prezentat proiectele de cooperare pentru stimularea interesului firmelor chinezeşti şi a cercurilor de afaceri interesate în cooperare. De asemenea, s-au desfăşurat proiecţii de filme şi o expoziţie cu imagini din istoria relaţiilor dintre China şi ţările ECE, din 1949 până în prezent.

Una din întâlnirile importante pentru România a fost cea a ministrului Dan Şova cu reprezentanţii Băncii de Dezvoltare a Chinei, în vederea semnării unui acord pentru asigurarea investiţiilor directe ale firmelor chineze, dar şi pentru înlesnirea posibilităţilor de finanţare a proiectelor locale şi centrale.

Pentru judeţul Maramureş, această vizită s-a constituit într-un prim contact cu mediul de afaceri din China, dar a fost şi o ocazie de prezentare a proiectelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Maramureş care se pot preta la eventuale parteneriate.

„Chinezii sunt interesaţi de investiţii în toate domeniile şi pot fi oricând un partener dezirabil pentru Maramureş. Acest seminar a fost un cadru de întâlnire a oamenilor din administraţie şi din mediul de afaceri pentru a se putea stabili condiţiile unor parteneriate viitoare.

Maramureşul a prezentat două dintre proiectele mari ale judeţului: tunelul pe sub Gutin şi Aeroportul Baia Mare. Prin intermediul Ambasadei României în China şi prin bunăvoinţa domnului ambasador Doru Costea vom putea să ne facem cunoscute în China oportunităţile de afaceri şi de colaborare ale judeţului nostru.” – apreciază preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.

Forumul s-a concretizat prin semnarea unei declaraţii comune, pe tema virtuţilor cooperării la nivel local şi a încurajării contractelor directe.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole