A fost constituit Consiliul Civic de Cartier Firiza

Aproximativ 70 de băimăreni care locuiesc în cartierul Firiza din Baia Mare s-au adunat la finalul săptămânii trecute la Căminul Cultural, unde, în prezenţa primarului Cătălin Cherecheş a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Civic de Cartier. Interesul manifestat de cetăţenii de aici este impresionant, acest cartier urmând să aibă cei mai mulţi membri dintre consiliile civice de cartier existente deja în celelalte zone ale oraşului nostru.

Pe lângă problemele punctuale ale firizenilor, primarul Cherecheş le-a vorbit oamenilor despre demararea lucrărilor la proiectul care prevede extinderea reţelelor de apă şi canalizare, prevăzut pentru primăvara anului viitor, licitaţiile urmând să fie finalizate în acest an. Lipsa apei şi a canalizării este de peste 20 de ani cea mai mare problemă a băimărenilor din acest cartier, problemă care urmează a fi rezolvată odată cu implementarea proiectului finanţat prin fonduri europene, din care doar cartierul Firiza beneficiează de aproximativ 6 milioane de euro.

Şase milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în cartierul Firiza

Chiar dacă a devenit din sat cartier al municipiului Baia Mare, Firiza nu a beneficiat de atenţia administraţiei publice locale, decât din momentul în care Cătălin Cherecheş a fost ales primarul municipiului Baia Mare. Proiectul finanţat din fonduri europene de care beneficiează întreg Maramureşul şi din care cea mai mare cotă o primeşte municipiul Baia Mare, este vorba de peste 50 de milioane de euro, va aduce oraşul nostru la un grad de acoperire a acestor două utilităţi de aproape 100%. Din aceste finanţări peste şase milioane de euro vor fi investite în extinderea reţelelor de apă şi canalizare în cartierul Firiza, unde aceste utilităţi sunt inexistente. După ce vor fi efectuate lucrările la apă şi canalizare, primarul Cherecheş a prevăzut reabilitarea tuturor străzilor afectate de lucrări.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Cea mai dureroasă problemă a băimărenilor din cartierul Firiza o reprezintă lipsa reţelelor de apă şi canalizare. Această problemă este pe cale să se rezolve odată cu implementarea proiectului care prevede extinderea acestor utilităţi în acest cartier, lucrările urmând să fie demarate în primăvara anului 2013. Peste 6 milioane de euro avem la dispoziţie pentru introducerea apei şi a canalizării aici, comparativ cu numărul de locuitori şi a suprafeţei cartierului, putem spune că banii aceştia sunt mai mult decât suficienţi. Apoi vom trece la reabilitarea infrastructurii rutiere, dar şi la amenajarea unor locuri de joacă, a unui teren de sport şi multe altele. Îmi doresc ca şi acest cartier să fie unul decent, curat şi frumos, în care cetăţenii să aibă tot ce trebuie”.

Licitaţia fiind pe ultima sută de metri, lucrările la acest proiect de dezvoltare finanţat din bani europeni urmează să fie demarate în primăvara anului 2013, perioada de execuţie fiind între 12 şi 15 luni. Lucrările vor fi efectuate după un grafic bine gândit, urmând ca mai apoi să fie realizate investiţii în reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de drum.

baiamare.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole