Prin Punctul de Trecere a Frontierei Feroviar Valea Vișeului, punct aflat la granița României cu Ucraina, a intrat în România primul tren ucrainean cu o delegație formată din reprezentanți ai autorităților ucrainene. Scopul acestei întâlniri cu autoritățile române a fost reprezentat de redeschiderea circulației feroviare între cele două țări.
Drept urmare, autoritățile ucrainene au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației că, începând de mâine, 18 ianuarie 2023, prin acest punct, vor opera zilnic, două curse de călători tur-retur, fiecare tren ucrainean având disponibil un număr de 182 de locuri.
În informarea primită de la autoritățile ucrainene, programul zilnic se prezintă astfel:
– ora 07.45 intrarea trenului în țară – staționare în Gara Valea Vișeului, iar la ora 11.45 –plecarea din gară – ieșirea din România
– ora 15.45 intrarea trenului în țară – staționare în Gara Valea Vișeului, iar la ora 18.15 – plecarea din gară – ieșirea din România