Accident cu 2 morţi şi 3 răniţi la intersecţia B-dului Bucureşti cu strada Motorului

Azi-dimineaţă, la ora 05.50, la intersecţia bulevardului Bucureşti cu strada Motorului din Baia Mare a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia două persoane au decedat şi alte trei au fost rănite. Vasile S. de 52 ani din Baia Mare, a condus un autoturism pe bd. Bucureşti, dinspre bd. Decebal.

La intersecţia cu str. Motorului, efectuează manevra de viraj stânga, nu acordă prioritate de trecere autovehiculului condus regulamentar de Adrian F. de 24 ani din Baia Mare şi intră în coliziune cu acesta. În urma impactului al doilea autoturism a intrat în stâlpul reţelei electrice din centrul intersecţiei iar componente ale maşinii au fost proiectate într-o altă maşină aflată în trecere prin acel loc.

Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului Adrian F. şi al pasagerului pe locul stânga spate, Raul G. de 28 ani precum şi cu rănirea celorlalţi pasageri: Emilia T. de 22 de ani, Nicoleta P. de 18 ani, care au rămas internate sub supraveghere medicală şi Nicolae M. de 31 ani care a suferit leziuni uşoare.

Primele investigaţii efectuate de poliţişti la faţa locului relevă faptul că Adrian F. circula cu viteză excesivă. Probele biologice de sânge recoltate în cazul lui vor stabili dacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul celuilalt conducător auto, testarea cu aparatul etilo-test a stabilit că acesta nu consumase alcool. Cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole