Pompierul care a murit la datorie in varsta de numai 27 de ani va fi inmormantat astazi. La eveniment vor lua parte toti cei care l-au cunoscut si care i-au fost alaturi, dar si colegii de munca, prietenii. Nu vor lipsi autoritatile locale si cele judetene, printre cei prezenti la ceremonie fiind si prefectul Sandu Pocol, dar si secretarul de stat Mihai Capra.
Va reamintim ca masina in care se afla si locotenentul Adrian Marchis s-a rasturnat in timp ce mergea la un incendiu in Apa Sarata. Pe Dealul Dura aceasta a intat in depasire si, din cauza balansului, s-a rasturnat. In urma accidentului, cinci pompieri au fost raniti, dintre care unul a decedat.
UPDATE: La ceremonia de astazi sunt prezenti peste 600 de oameni, dintre care circa jumatate sunt pompieri. Slujba religioasa va fi oficiata de un sobor de 12 preoti, iar jandarmii vor trage in aaer 3 salve in onoarea celui care a fost si nu mai este Adrian Marchis.
Rares Bogdan
[scrollGallery id=6]