Sunt născut şi bine crescut în Sighetu Marmaţiei. Familia mea este atestată documentar în diplomele maramureşene a domnului Filipaşcu. Suntem trei fraţi pe care părinţii dezmoşteniţi de comunism i-a înzestrat cu studii superioare. Astfel eu sunt economist iar după Revoluţia la care am participat efectiv am mai făcut studii de jurnalism şi teosofie.
După absolvirea studiilor economice am lucrat în comuna Sarasău la Cooperaţia de consum. Acel sistem cooperatist primea absolvenţi ai căror părinţi erau consideraţi de provenienţă burghezo-moşierească. În 1989 am preluat Primăria Sighet alături de profesorul Nicolae Iuga, de profesorul ulterior deputat în primul Parlament al României, ing. Silviu Ciplea. Văzând că puterea încape din nou pe mâinile comuniste am plecat la studii în Germania de unde m-am întors în 1995. Cu bruma de mărci adunate am încercat afaceri private şi în final am înfiinţat publicaţia RADICAL de Sighet care la un moment dat a ajuns timp de o lună cotidian.
Colaborez la ziare centrale şi săptămânale regionale având în special activitate jurnalistică de investigaţii. De concepţie şi ideologie sunt adept al politicii de dreapta fiind convins că cel care a făcut ceva pentru el şi familia lui poate face mult bine şi societăţii contemporane.
Am candidat la alegerile europarlamentare având în vedere studiile şi limbile străine (franceză, engleză, germană, maghiară, rusă) pe care le stăpânesc la nivel literar. Am îmbrăţişat doctrina verde –ecologistă din dragoste de viaţă şi din respect faţă de moştenirea transmibilă cea a păstrării pentru generaţiile ce vor să vină a unei Românii curate şi a unei planete albastre primitoare.
Cunosc probleme Maramureşului, Transilvaniei, României şi Europei. În experienţa acumulată am construit soluţii care doresc să devină iniţiative legislative prin care poporul român de pretutindeni să fie recunoscut ca parte integrantă a culturii mondiale, cu drepturi egale între naţiunile unei Europe Unite.