Află cum stă Maramureşul la încasările pe luna ianuarie 2012

Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş a făcut astăzi, 15 februarie, publice cifrele privind realizarea veniturilor bugetare în prima lună din acest an.

Sunt şi puncte bune, dar şi puncte slabe în realizarea acestor venituri, după cum avea să explice şeful de la Finanţe, Teodor Lupuţiu.

Astfel, la bugetul de stat avem un minus de peste 5 milioane de lei, la fel cum avem plusuri la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul fonduklui de şomaj, la cel al asigurărilor de sănătate.

Teodor Lupuţiu a ţinut să explice că în prima lună din 2012 s-au încasat la bugetul general consolidat al statului 92.878.456 lei, realizări în creştere cu 2,95% faţă de încasările lunii ianuarie a lui 2011.

„În ceea ce priveşte situaţia privind bugetul de stat, la impozitul pe profit avem un minus de 1.604.684 lei, aici fiind problema de bază, dar probleme sunt şi la alte venituri. La impozitul pe venit avem şi acolo un minus de 367.732 lei.

La TVA încasată avem un plus de peste 4 milioane de lei, deci foarte mare suma. La TVA majorări întârziere avem un plus de 162.909 lei, în schimb la TVA restituită avem un plus de peste 6 milioane. Suma este extrem, extrem de mare. In sold avem un minus de 1.900.968 lei. Deci este una din cele mai mari rambursări de TVA într-o lună de iarnă”, a declarat Teodor Lupuţiu.

„În ceea ce priveşte deductibilităţile la bugetul asigurărilor sociale de stat 64,75%, la şomaj 151,38%, iar la asigurări sociale de sănătate avem 111,53%.

În ceea ce priveşte situaţia pe unităţi fiscale din judeţ, la Baia Mare avem 102,70%, contribuabili mijlocii avem 103,37%, la Sighet avem 119,38%, la Târgu Lăpuş – 83,69%, Vişeu de Sus – 100,91%, iar la Şomcuta Mare avem 43,98%.

La Târgu Lăpuş avem nerealizare clară, la bugetul de stat fiind cea mai mare nerealizare, dar şi la CAS. La Şomcuta la bugetul de stat avem tot negativ realizări, deci aici avem mai multe rambursări de TVA care a afectat încasările”, a concluzionat şeful Finanţelor Maramureş.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole