Află numele artiştilor care vor urca pe scena Sărbătorii Castanelor, ediţia a XX-a

La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, în acest an, Sărbătoarea Castanelor va avea loc în cadrul Toamnei Băimărene, o săptămână întreagă dedicată activităţilor cultural- artistice pentru toate vârstele şi preferinţele. Toamna Băimăreană se va desfăşura în perioada 24 -30 septembrie, iar Sărbătoarea Castanelor între 28 -30 septembrie.

Este vorba de un program amplu care va cuprinde concerte de muzică pop, rock, folk, dance, folclor, muzică clasică, de fanfară, dar şi expoziţii de artă şi fotografie. Nu va lipsi nici tradiţionala expoziţie de flori „Expo -Flora”, dar nici cea de bunuri de larg consum „Rivulus Dominarum”. Vor fi organizate competiţii sportive, conferinţe şi seminarii cu tematică specifică, acţiuni ale organizaţiilor neguvernamentale din domeniile tineret, cultură şi social.

Ca o noutate, în acest an vom avea parte şi de Ziua Recoltei, un adevărat târg al producătorilor şi al meşterilor populari, unde vom putea vedea şi achiziţiona produse tradiţionale şi ecologice. În acest an vor fi organizate trei parade, faţă de una singură cum era în trecut.

Aşa se face că vom putea urmări Parada oficială, care va deschide sărbătoarea, una a şcolilor şi liceelor din Baia Mare, dar şi parada sportivilor băimăreni. Şi Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Baia Mare va organiza expoziţii cu ocazia sărbătorii, este vorba de Anuala Artelor 2012, al cărei vernisaj este planificat pentru 28 septembrie 2012, dar şi de Studio Studenţesc, al cărei vernisaj are loc în data de 29 septembrie 2012.

Cuplurile ajunse la 50 sau la 60 de ani de căsătorie, vor fi celebrate aşa cum se cuvine, în cadrul evenimentului „Nunta de Aur”, respectiv „Nunta de Diamant”. Spectacolele de teatru, cele de artificii şi celelalte surprize pregătite de organizatori, dar care nu vor fi făcute publice decât în apropierea sărbătorii, vor da o amploare neaşteptată acestei sărbători a tuturor băimărenilor.

Programul cuprinde concerte pentru toate vârstele şi gusturile

Prin Hotărârea Consiliului Local nr.233 din 2012, s-a alocat suma de 1.200.000 de lei pentru organizarea Toamnei Băimărene, ce include şi cea de a XX-a ediţie a Sărbătorii Castanelor. Până la această dată au fost strânse deja, din sponsorizări, aproximativ 400.000 de lei, ceea ce reprezintă, la peste o lună de zile înainte de eveniment, un record absolut pentru municipalitate.

În anul 2010, în primul an când această sărbătoare nu a fost pe minus, s-au strâns din sponsorizări 245.759 lei, iar în 2011 s-au adunat 382.078 lei. În acest an, suma record din 2011 a fost întrecută deja, ajungându-se la aproximativ 400.000 de lei de la sponsori.

Lângă sponsorizări vor intra şi sumele obţinute din închirierea de spaţii, unde se preconizează suma de 400.000 lei, astfel că efortul finanicar al municipiului va fi minim. Mai mult, primarul Cătălin Cherecheş a solicitat Ministerului Dezvoltării să aloce suma de 500.000 de lei pentru promovarea brandului de ţară asociat cu Baia Mare.

Trupele locale vor evolua pe scena din Centrul Vechi în data de 26 septembrie 2012
Băimărenii iubitori ai muzicii live, interpretate de artiştii băimăreni pe care avem ocazia să îi urmărim în cluburile şi pub-urile din Baia Mare, vor avea posibilitatea de a-i vedea în cadrul Toamnei Băimărene. Aceştia vor evolua pe scena din Centrul Vechi al oraşului, miercuri, 26 septembrie 2012. Este vorba de Gaşca de Acasă, Radical Acustic, Skunk, Centrul Vechi, Ultimu’ Nivel, Alphard şi Ruxandra &Vlad Pustai.
Concert special pentru seniorii băimăreni în 27 septembrie 2012

În cadrul manifestărilor de la Toamna Băimăreană, seniorii vor avea parte de un concert special, organizat din suflet pentru ei, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş. Pe scena amplasată în Centrul Vechi vor urca pe scenă artişti îndrăgiţi, cum sunt Corina Chiriac, Gabriel Dorobanţu, Adrian Enache şi Marcel Pavel. Evenimentul este prevăzut a avea loc în data de 27 septembrie 2012, urmând ca ora să fie anunţată la momentul în care se va stabili programul final al evenimentelor din cadrul sărbătorii.

Folkul va răsuna în Centrul Vechi în seara zilei de 28 septembrie 2012

Iubitorii muzicii folk nu au fost uitaţi nici în acest an, aşa se face că, în cadrul Toamnei Băimărene, în seara de 28 septembrie, în Centrul Vechi, piaţa va răsuna de la acordurile şi vocile inconfundabile ale artiştilor Florin Chilian, Vasile Şeicaru, Nicul Alifantis şi Zen, dar şi Gheorghe Gheorghiu.
Concert de muzică clasică în 29 septembrie 2012

În cadrul Toamnei Băimărene a fost prevăzută şi o seară specială pentru iubitorii muzicii clasice, programată pentru data de 29 septembrie, pe scena din Centrul Vechi. Filarmonica de Stat „Transilvania” din Cluj Napoca ne va încânta cu un repertoriu bogat, din care amintim „Carmina Burana” de Carl Orff.

Află numele artiştilor care vor urca pe scena Sărbătorii Castanelor, ediţia a XX-a

Pe scena amplasată pe Bd. Unirii, la Sărbătoarea Castanelor, vor urca cei mai renumiţi artişti din industria muzicală autohtonă. Vineri, 28 septembrie, ne încântă Narcotic Sound & Mamasita, Andreea Bălan, Antonia, Iris, Guess Who, iar prezentatorii vor fi Daniel Buzdugan şi Mihai Morar. Sâmbătă, 29 septembrie, vor evolua cei de la Hi Q, Corina, Cici feat Anuska, Vunk şi Holograf, iar de partea de prezentare se va ocupa îndrăgita realizatoare TV, Mihaela Rădulescu. Duminică, în ultima seară de Sărbătoare a Castanelor, în data de 30 septembrie, pe scenă vor urca Connect R, Andra, Dj Project, Puya, dar şi Phoenix. Prezentatorii vor fi Nicoleta Luciu şi Cătălin Botezatu.

Costurile Regalului Folcloric vor fi suportate în întregime de unul dintre sponsori

Băimărenii iubitori ai muzicii populare vor avea parte şi în acest an de un adevărat Regal Folcloric cu ocazia sărbătorii municipiului Baia Mare. În cadrul unui eveniment organizat de Ansamblul Transilvania, al căror costuri sunt suportate direct de către un sponsor al Sărbătorii Castanelor, o serie de interpreţi îndrăgiţi vor urca pe scena din Centrul Vechi. Este vorba de Ionuţ Fulea, Mariana Deac, Nicoleta şi Andreea Voica, Mirela Petrean, Lavinia Goste, Marius Zorilă, Adriana Antoni, Florentina şi Petre Giurgi, Cristian Pomohaci, Angela Buciu şi Ansamblul Naţional Folcloric Transilvania. Regalul Folcloric va fi prezentat de Iuliana Tudor.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„În acest an se împlinesc 20 de ani de când, an de an, se organizează în oraşul nostru Sărbătoarea Castanelor, astfel că suntem nevoiţi să o celebrăm ca atare. Am decis să readucem în actualitate şi varianta veche a acestei sărbători, Toamna Băimăreană, care va aduce în atenţia băimărenilor tradiţionalele evenimente şi târguri de produse tradiţionale şi de artă populară. Vom avea din acest an Ziua Recoltei, dar şi o serie de evenimente cultural-artistice care se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dar şi tuturor preferinţelor muzicale, asta deoarece nu trebuie să uităm că vorbim despre sărbătoarea tuturor băimărenilor”.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Am prevăzut în buget sume mai mari decât de obicei, însă acestea au fost alocate strict ca să putem organiza evenimentele, noi practic vom cheltui doar banii din sponsorizări şi din închirierea de spaţii, sume de care nu ne puteam folosi dacă nu erau prevăzute. Am demonstrat că se pot obţine sponsorizări semnificative, că putem obţine sume substanţiale din închirierea spaţiilor şi că putem organiza asemenea evenimente de amploare cu costuri minime de la bugetul local.

Mai mult, am solicitat Ministerului Dezvoltării suma de 500.000 de lei pentru promovarea brandului de ţară asociat cu Baia Mare. Anul acesta ne dorim să întrecem ca amploare şi ca spectacol ediţia de anul trecut, despre care se spune că a fost cea mai grandioasă şi mai bine organizată sărbătoare dintre toate de până acum”.

foto:baiamare.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole