Alcoolul şi urmările: Maramureşeni amendaţi de jandarmi

Alcoolul, bată-l vina! Mai mulţi maramureşeni au fost amendaţi de jandarmi după ce au consumat alcool în locuri nepermise sau, pe fondul consumului de alcool, au adresat injurii şi expresii jignitoare sau au agresat alte persoane.

Grupa operativă de jandarmerie din cadrul Secţiei Vişeu de Sus a sancţionat contravenţional două persoane pentru adresarea de injurii şi expresii jignitoare. În data de 12 iunie, jandarmii au participat la misiunea de asigurare în sprijinul unui executor judecătoresc, în loc. Poienile de sub Munte, în locul numit Dosul Lutoasei.
În timpul misiunii, Alexa G., de 37 ani din Rona de Jos şi Petru Ioan Ţ., de 40 ani din Rona de Sus care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, au adresat expresii, cuvinte jignitoare şi injurii faţă de Dorel A., executorul judecătoresc şi faţă de o altă persoană, Mihai B.
În conformitate cu L.61/1991, cei doi au fost sancţionati cu amendă contravenţională în sumă de 400 lei.

Agentul de pază al Liceului „Carmen Sylva” din Baia Mare, a sesizat faptul că o persoană de sex masculin a pătruns în incinta Liceului prin escaladarea gardului, iar la solicitarea paznicului de a părăsi sediul, acesta a refuzat. Totodată, paznicul aflat în serviciu a reclamat că a fost agresat de către persoana în cauză.
Jandarmii ajunşi la faţa locului l-au legitimat pe Vasile I., de 42 de ani, din Baia Mare şi au constatat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii incidentului.
A fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 500 lei.

În data de 12 iunie, în jurul orei 21.30, jandarmul aflat în serviciu la Postul de pază şi supraveghere acces din cadrul Trezoreriei Sighetu Marmaţiei, a surprins în faţa instituţiei două persoane în timp ce consumau băuturi alcoolice, nefiind un loc amenajat în acest scop.
Cei doi „făptaşi”, Florin M., de 16 ani şi Mihai S., de 17 ani, ambii cu domiciliul în Repedea, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională în valoare de 50 lei fiecare.

Patrula independentă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare l-a surprins, miercuri, 13 iunie, în jurul orei 13:00, pe str. Alexandru Odobescu, lângă piaţa de alimente, pe Sorin Daniel N., de 46 de ani, din Baia Mare, în timp ce consuma băuturi alcoolice.
Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole