Alcoolul şi urmările: Maramureşeni amendaţi de jandarmi

Mai mulţi maramureşeni au fost amendaţi de jandarmi după ce fie au provocat scandal, pe fondul consumului excesiv de alcool, fie au consumat alcool în locuri publice.

Vineri, 15 iunie, în jurul orei 22:30, jandarmul din cadrul patrulei mixte de ordine şi siguranţă publică din localitatea Borşa a sancţionat o persoană care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal la o pensiune de pe str. A. I. Cuza din localitate şi a refuzat să dea relaţii privind identitatea sa. După ce a fost identificat, Sandu T. de 27 de ani, din Borşa, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în suma de 300 lei.

Tot vineri, 15 iunie şi tot la Borşa, patrula mixtă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii a surprins două persoane în timp ce consumau băuturi alcoolice în locuri publice. Cei doi, Csaba T. de 25 ani, din Sighetu Marmaţiei şi Marian G. de 36 ani, din sat. Fundulea, jud. Călăraşi, au fost amendaţi de oamenii legii cu câte 100 de lei fiecare.

În Baia Mare, în data de 15.06.2012, în jurul orei 23:00, jandarmii l-au identificat pe Sorin S. de 21 de ani din municipiu, care consuma băuturi alcoolice în locuri neamenajate în acest scop. În conformitate cu legea 61/1991 R., a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.

Sâmbătă, 16 iunie, la Fărcaşa, patrula mixtă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii l-a depistat pe Vasile C. de 20 de ani, din Baia Mare care, aflându-se în faţa Bisericii din Tămaia, consuma băuturi alcoolice. A fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole