Lucrările de amenajare a patinoarului din Piaţa Revoluţiei din Baia Mare au demarat încă de la finele săptămânii trecute, ele trebuind să fie finalizate până la finele săptămânii viitoare.
Patinoarul din zona este numai una dintre surprizele pregătite de către municipalitate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, în zonă urmând a fi deschis începând cu data de 1 Decembrie şi un Târg de Crăciun.
„Circulaţia auto în zonă va fi interzisă pentru cel puţin două luni de zile, fiind caă vreţi şi un exerciţiu pentru o posibilă soluţie viitoare de a închide complet circulaţia în acea zonă, odată cu modernizarea Pieţei Revoluţiei.
Patinoarul va plăti 1000 de euro pe lună închirierea terenului, cei care vor avea închiriate de la Primărie căsuţe vor plăti 3600 lei pe lună, deci pentru cele 2 luni va fi 7200 lei, iar cei care vor închiria doar terenul şi vor veni cu amenajările proprii vor plăti 30 lei per metru pătrat pentru toată perioada Sărbătorilor de Iarnă.
Ca şi suprafaţă patinoarul va avea aceeaşi suprafaţă ca şi cel de anul trecut. Însă eu sper ca el să fie mult mai frumos amenajat. Se doreşte o colaborare cu o firmă de telefonie mobilă care va veni şi cu un sprijin financiar, ceea ce va duce la creşterea calităţii şi a aspectului patinoarului”, a subliniat administratorul public, Vasile Barbul.
El a mai menţionat faptul că vor exista şi doua trenuleţe pentru copii care vor funcţiona pe întreaga perioadă a Sărbătorilor de Iarnă.
Rareş Bogdan