Amenzi de peste 2000 lei la târgul din Bogdan Vodă

Cu ocazia târgului organizat în Bogdan Vodă, poliţiştii au vegheat la menţinerea stării de ordine şi legalitate în localitate. Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Bogdan Vodă alături de colegii lor de la Poliţia oraşului Dragomireşti au fost prezenţi în data de 12 martie în cadrul unei acţiuni organizată în perimetrul târgului ce se desfăşoară bilunar în comuna Bogdan Vodă.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de către cei de la IPJ MM, acţiunea a vizat, în principal, combaterea comercializării produselor contrafăcute/falsificate şi a comerţului ilicit cu ţigarete şi alte produse din tutun.

Activităţile preventive au fost extinse şi pe DJ.186, în apropiere de spaţiul târgului, urmărindu-se legalitatea actelor de comerţ efectuate, combaterea contrabandei cu produse accizabile, dar şi disciplinizarea participaţilor la traficul rutier din zonă şi prevenirea evenimentelor rutiere.

În cadrul acţiunii au fost verificate 27 persoane, din care 17 persoane juridice, fiind controlate şi 18 autovehicule . Pentru neregulile constatate la Legea nr.12/1990 şi încălcarea normelor rutiere, poliţiştii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2130 lei.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole